Cornel Popa: Ce măsuri concrete au fost întreprinse de către ministerul Educatiei, în vederea diminuării abandonului şcolar
Cornel Popa

Cornel Popa: Ce măsuri concrete au fost întreprinse de către ministerul Educatiei, în vederea diminuării abandonului şcolar

Conform datelor Organizației ,,Salvați Copiii”, rata de părăsire timpurie a școlii în mediul rural este de 26,6%, față de 17,4% în orașele mici și suburbii sau 6,2 în municipii. Sunt decalaje evidente între mediul rural și cel urban în ceea ce privește cuprinderea elevilor în sistemul de învățământ! Dreptul la educație și gratuitatea învățământului de stat pentru toți copiii din România sunt consfințite în Constituția României, astfel, aceștia au dreptul în mod egal la o educație de calitate, indiferent din ce mediu social provin.

Cu toate acestea, conform datelor recente ale Organizației menționate mai sus, ,,costul ascuns al educației unui copil s-a dublat”, în ultimii opt ani, de la 1.490 lei la 3.093 lei. Având în vedere acest aspect, este lesne de înțeles că sunt defavorizați copiii care locuiesc în mediul rural, unde nivelul de trai este cu mult mai scăzut decât în mediul urban.

Domnule Ministru, vă supun atenției, mai jos, două măsuri care se regăsesc în programul de guvernare al coaliției PSD-ALDE, și al căror stadiu de aplicare nu arată, deocamdată, o scădere vizibilă a părăsirii timpurii a școlii în mediul rural:

  • Implementarea principiului egalității de șanse în educație, îmbunătățirea performanțelor educaționale, abilităților și competențelor tuturor copiilor și tinerilor, prin accesul la un sistem de educație de calitate, relevant și incluziv;
  • Creșterea participării la educație de calitate, de la creșă, până la absolvirea unei forme de învățământ care să asigure acces pe piața muncii sau tranziția către învățământul universitar (reducerea ratei de părăsire timpurie a sistemului educațional).

Având în vedere cele reliefate anterior, cât şi obiectivele asumate la nivel guvernamental, vă rog, domnule ministru, să aveți amabilitatea de a-mi răspunde la următoarele întrebări:

1. Care sunt datele statistice oficiale existente la Ministerului Educaţiei Naţionale cu privire la evoluţia abandonului şcolar, atât în mediul urban, cât şi în cel rural, în perioada 2013-2018?
2. Ce măsuri concrete au fost întreprinse de către ministerul de resort, în perioada 2013-2018, în vederea diminuării abandonului şcolar şi care este rezultatul acestora?

Ne găsiți și pe Google News