Începând cu luna ianuarie 2017, Zona Metropolitană Oradea (ZMO) este implicată în calitate de lider în implementarea proiectului «Schimb de bune practici și experiențe cu privire la colectarea, procesarea datelor și implicarea utilizatorilor în vederea îmbunătățirii planificării mersului cu bicicleta și pe jos, ca moduri de transport în zonele urbane și funcționale» – acronim CYCLEWALK.
Proiectul CYCLEWALK este finanțat prin programul Interreg Europe 2014 – 2020 și are un buget de 1.591.327 euro (bugetul ZMO – 233.160 euro).
Scopul proiectului este de a sprijini trecerea de la utilizarea autovehiculelor la forme de mobilitate urbană precum mersul pe jos și mersul cu bicicletă, aducând în prim-plan nevoile bicicliștilor și ale pietonilor, în cadrul procesului de planificare.
Parteneriatul este format din 7 instituții din 6 țări europene (ZMO – România, Regiunea Sardinia și orașul Olbia – Italia, Gruparea Europeană de Cooperare Teritorială EURO-GO – Slovenia, Societatea de transport public Vilnius – Lituania, Regiunea Burgenland – Austria și Universitatea din Amsterdam – Olanda).
Prin întâlnirile de lucru, completate cu evaluările tururilor pietonale sau cu bicicleta, discuții tehnice în cadrul grupurilor locale, proiectul are menirea de a asigura adoptarea de criterii de calitate pentru o infrastructura adecvată mersului pe jos și cu bicicleta.
Durata proiectului CYCLEWALK este: ianuarie 2017 – decembrie 2021.
În cadrul proiectului, între 23 – 25 mai, localitatea Vilnius a găzduit vizita de studiu și un training de pregătire cu caracter tehnic, la care au participat și reprezentanți ai localităților membre ale ZMO. Obiectivul acestei întâlniri a fost facilitarea schimbul de experiențe între orașe, dezvoltarea unui set de criterii și practici calitative care vizează condiții de mobilitate urbană mai bune pentru bicicliști și pietoni.
Tematica s-a axat pe studiul informal al infrastructurii ciclabile și pietonale, urmărind discuții cu caracter tehnic asupra provocărilor și soluțiilor pentru un transport mai durabil. Un element important al explorării l-a constituit analiza gradului de adaptare a infrastructurii la persoanele cu handicap sau persoanele cu nevoi speciale.
Domnul Lennart Nout, expert olandez care a susținut cursurile de instruire tehnică, a declarat ca Vilnius este pe drumul cel bun în ceea ce privește construcția de piste de biciclete, în condițiile în care noile piste și noile planuri de infrastructură egalează în multe cazuri infrastructura de biciclete din Olanda.
„Fiecare trebuie să înțeleagă că este nevoie de mult timp pentru construirea unei infrastructuri. Chiar mai mult timp este nevoie pentru schimbarea vechilor obiceiuri. Fiecare oraș are propriile sale caracteristici, prin urmare orașele nu ar trebui să se teamă, ar trebui să experimenteze, să facă chiar greșeli în încercarea de a descoperi soluții originale; acest lucru se întâmplă în mod deosebit în întreaga lume atunci când infrastructura este modificată și îmbunătățită„, spune expertul olandez Lennart Nout.
Ne găsiți și pe Google News