Au fost aprobate mai multe expropieri de terenuri pentru implementarea proiectelor Primariei Oradea
Stiri Oradea

Au fost aprobate mai multe expropieri de terenuri pentru implementarea proiectelor Primariei Oradea

În ședința Consiliului Local de luni, 24 septembrie 2018, au fost aprobate mai multe proiecte de hotărâre care privesc exproprieri de terenuri în vederea implementării unor proiecte europene de regenerare urbană.

Termenul limită pentru depunerea acestor proiecte europene pe axele privind asigurarea mobilității urbane și regenerarea urbană este 9 octombrie.

Primăria Oradea are pregătite pentru aceste axe două categorii de proiecte: cele privind mobilitatea urbană și cele privind regenerarea urbană.

Proiectele pe mobilitate urbană, în afară de ceea ce s-a definitivat până în momentul de față, mai exact partea de spații pietonale din zona centrală și  centrele de cartier, mai cuprind și realizarea coridorului de mobilitate pe relația Nufărul – Gară. În cadrul acestui proiect, în ședința Consiliului Local de ieri au fost aprobate exproprierile pentru terenurile care sunt afectate de viitoarele pasaje din zona Centrului Civic, atât din zona str. Sucevei, cât și din zona Liceului Emanuil Gojdu. În acest fel, Primăria Oradea va putea depune spre finanțare proiectele care vizează transformarea unor suprafețe, a unor terenuri care sunt în proprietatea  exclusivă a Consiliului Local, aceasta fiind și o condiție de eligibilitate.

A doua categorie de proiecte sunt cele care sunt finanțate prin Axa de regenerare urbană. Este vorba de rețeau de parcuri.

Prin acest proiect, Primăria Oradea urmărește două obiective importante: primul este ca oriunde locuiești în Oradea, să ai pe o rază de 500 de m un parc la care să poți ajunge în 5-8 minute de mers pe jos, pentru că încă orașul nu are facilități care să acopere integral suprafața de intravilan cu astfel de dotări. De asemenea, finanțăm și urmărim regenerarea unor zone urbane degradate, pentru că această linie de finanțare nu permite modernizarea unor parcuri cum ar fi Parcul Brătianu sau Parcul 1 Decembrie, ci doar transformarea unor terenuri industriale abandonate sau grav degradate în parcuri. Vom avea deci exproprieri în zona str. Ion Bogdan, unde pe actualul sediu al Apelor Române avem un studiu de fezabilitate privind amenajarea unui parc, care să deservească locuitorii zonei respective. De asemenea în zona Silvaș, în zona Bumbacului, în colțul cartierului Nufărul înspre str Morii, undeva în spatele magazinului Praktiker, urmează să expropriem o suprafață de teren, pentru că în acea zonă nu există nici un fel de spațiu verde sau parc, cel mai apropiat fiind cel din zona Liceului Onisifor Ghibu”, a spus primarul Ilie Bolojan.

O altă expropriere se va face în zona Cartierului Soarelui, unde urmează să fie amenajat un parc. În dreptul serpentinelor care urcă înspre Paleu, între acele serpentine și str. Matei Corvin era amplasată fosta cărămidărie a orașului, o zonă degradată, cu moloz. Primăria Oradea dorește ca pe amplasamentul acesteia să realizeze un parc, dar și un drum de legătură dintre viitorul drum expres și cartier. Valoarea estimată a acestui parc este 1,5 milioane de euro. Acesta urmează să fie realizat dacă proiectul va fi câștigat  prin axa de regenerare.

Practic, prin adoptarea acestor acestor proiecte, Primăria Oradea va finaliza toate exproprierile pentru proiectele europene, iar în primele zile ale lunii octombrie, cel mai sigur în data de 9 octombrie, data termenului limită, vom putea să depunem aceste proiecte, una din condițiile de eligibilitate fiind dovada proprietății terenurilor”, a încheiat primarul Ilie Bolojan.

Ne găsiți și pe Google News