Cornel Popa: Ministrul Culturii nu se preocupa de Centenarul 1918
Politica

Cornel Popa: Ministrul Culturii nu se preocupa de Centenarul 1918

În urma cu câteva zile, academicianul Ioan Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a anunțat că Executivul de la Budapesta a creat un nou departament, similar Departamentului Centenar al Guvernului României. Acesta ar urma să aibă activitate maximă în momentul în care Ungaria va comemora 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, adică în anul 2020.

Acad. Ioan Aurel Pop a precizat că, spre deosebire de Departamentul Centenar, înființat de Guvernul României, Departamentul Trianon 100 are un buget aprobat. Trianon 100 e un grup de cercetători format din 22 de persoane care au obținut, alături de alte 11 grupuri de cercetare, un fond de cercetare din partea Academiei Maghiare în 2016, pentru cercetări istorice ale secolului XX.

Domnule Prim Ministru,

Înțeleg că Departamentul Centenar nu are încă un buget aprobat, la aproape un an de la înființare. Am citit propunerile domnului ministru Vulpescu pentru Centenar și cei cinci piloni pe care sprijină acest proiect de anvergură. Dar când credeți că vom avea o versiune finală de program și un buget estimativ pentru Centenar, dezbătute și în Parlament?

Un asemenea proiect trebuie să se poată baza pe toate instituțiilor publice și private a căror activitate are tangențe cu aceste demersuri. Începând cu Președinția, Guvernul și Parlamentul și continuând cu Casa Regală și Academia Română, marile universități, administrația locală, asociațiile culturale private și organizațiile non-guvernamentale.

Ne găsiți și pe Google News