Nokian Tyres a inceput procesul de recrutare a angajatilor pentru fabrica din Oradea
Economie

Nokian Tyres a inceput procesul de recrutare a angajatilor pentru fabrica din Oradea

Nokian Tyres a demarat operaţiunea de a recruta viitori angajaţi pentru noua fabrică de la Oradea, la scurt timp de la demararea construcţiei propriu-zise.

Am recrutat deja directorul de HR, care este român, şi căutăm acum un director de fabrică şi o echipă de management. Echipa va fi un mix dintre expaţi Nokian şi executivi locali, dar pe parcurs va fi una operată şi condusă de români. Acum evaluăm piaţa forţei de muncă şi lucrăm cu agenţii locale de recrutare pentru noi angajaţi. Recrutarea va avea loc în două faze – începem cu oameni care vor veni de la fabricile din SUA şi Finlanda, dar vorbim de 2-3% din angajaţi. 550 de angajaţi vor lucra acolo în total şi vor fi recrutaţi din Oradea şi vor fi pregătiţi acolo„, a declarat Adrian Kaczmarczyk, SVP, supply operations, Nokian Tyres, citat de Ziarul Financiar.

Investiția Nokian Tyres din Oradea se ridică la 650 de milioane de euro și va crea aproximativ 550 de locuri de muncă noi. Primele anvelope produse aici ar putea ajunge pe piață în anul 2024.

Investitia Nokian Tyres este un obiectiv ambitios, care va ajuta enorm economia locala si nationala. Aproximativ 90% din productie va pleca la export, iar pe produse va scrie „Produs in Romania”.

Printre obiectivele NOKIAN TYRES în România se numără și dezvoltarea economiei locale și bunăstarea locuitorilor din zonă, prin remunerarea personalului angajat peste nivelul mediu al pieței forței muncă din regiune. Astfel, salariul mediu brut în fabrica NOKIAN TYRES va fi de 2.070 euro lunar, mai mare decât salariul mediu brut la nivel național raportat în August 2022, de 1.229 euro lunar. Totodată, NOKIAN TYRES va asigura condiții superioare și sigure de lucru pentru angajați și un mediu de lucru profesional, prin achiziționarea de echipamente noi și prin instruirea inițială și continuă a angajaților.

Oficialitatile locale, dar si cele centrale, au participat in luna mai la începerea oficială a lucrărilor pentru construirea fabricii de anvelope a companiei finlandeze Nokian Tyres. Fabrica din Oradea va fi prima din lume cu zero emisii de dioxid de carbon.

 

Ne găsiți și pe Google News