Directia Nationala Anticoruptie a disups, in cursul zilei de miercuri, 25.04.2018, schimbarea incadrarii juridice si punerea sub urmarire penala al fostului secretar de stat în cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, dar si candidat la functia de prim ministru, SHHAIDEH SEVIL, se anunta in comunicatul DNA
Astfel SHHAIDEH SEVIL, a fost acuzate de abuz in serviciu si obtienere de folos necuvenit, cu consecinte deosebit de grave.
- SHHAIDEH SEVIL, la data faptelor secretar de stat în cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (M.D.R.A.P.), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave
- IONELA STOIAN ( fostă VASILE), director în cadrul M.D.R.A.P, sub aspectul săvârșirii complicității la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave
În aceeași cauză s-a dispus extinderea urmăririi penale, schimbarea încadrării juridice și extinderea acțiunii penale față de inculpatul
- GÂDEA ADRIAN IONUȚ, la data faptei președinte al CJ Teleorman, sub aspectul săvârșirii, în forma complicității, a infracțiunilor de: abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și participaţiei improprii la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În anul 2013, prin acțiunea concertată a unor persoane cu funcții publice, părți din Insula Belina și Brațul Pavel (cu suprafață de 278,78 ha, respectiv 45 ha), situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea județului Teleorman și în administrarea Consiliului Județean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private. Pentru realizarea transferului de proprietate a fost adoptată H.G. 943/2013, act cu caracter individual prin care au fost încălcate o serie de dispoziții legale.
Fiind situate în albia minoră a Dunării, Insula Belina și Brațul Pavel fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii și al Constituției, prin urmare nu puteau fi trecute în proprietatea vreunui consiliu județean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege.
Concret, în perioada 23 septembrie 2013 – decembrie 2013, în calitate de secretar de stat, inculpata Sevil Shhaideh, a iniţiat, a fundamentat, a introdus pe circuitul de avizare şi a prezentat guvernului pentru aprobare un proiect de hotărâre de guvern (ce se va numi H.G. 943/2013), precum și nota de fundamentare pe care a semnat-o, în calitate de iniţiator.
Pe baza acestor acte s-a aprobat transmiterea unor părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel către domeniul public al judeţului Teleorman şi administrarea Consiliului Judeţean Teleorman. Aceasta, în condițiile în care inculpata cunoștea că în acest mod întocmeşte acte care încalcă o serie de dispoziţii legale, respectiv:
- – art. 136 alin. 3 din Constituţia României,
- – art. 3 din Legea apelor 107/1996,
- – art. 3 alin. 2 din Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publică,
- – anexa 2 din O.U.G. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale „Apele Române”,
- – art. 38 alin. 2, alin. 3, art. 30 alin. 2 şi art. 77 din Legea 24/2000
- – art. 860 alin. 3) teza întâi din Codul civil
Mai mult, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei formulaseră observaţii pe parcursul circuitului de avizare prin care semnalau că există aspecte de nelegalitate în ceea ce privește transferul, aspecte ce au fost ignorate.
La rândul său, inculpata Ionela Vasile Stoian, în calitate de director la M.D.R.A.P. – Direcția Juridică, Relația cu Parlamentul și Relații Internaționale, a sprijinit demersurile nelegale prin aceea că: nu a întocmit note referitoare la observațiile pe care le-au făcut cele două ministere avizatoare (ministerul Justiției și cel al Finanțelor Publice), nu a respectat reglementările privind circuitul de avizare, a contribuit la crearea unei reprezentări false M.F.P. și M.J. referitor la contactele de închiriere deja existente.
De menționat că, anterior acestor demersuri, suprafețe din Insula Belina și Brațul Pavel fuseseră închiriate prin contracte unei firme private și unei persoane.
Pentru a nu atrage atenția administrației publice centrale cu privire la existența unor interese ale acelei firme private referitor la insula Belina și Brațul Pavel, s-a dorit obținerea unor extrase de carte funciară „curate”, în care să nu apară contractele de închiriere având ca părți Administrația Apele Române și această societate comercială. Această activitate a fost coordonată de inculpatul Gâdea Ionuţ, la data faptei președinte al CJ Teleorman, care a solicitat Administraţiei Naţionale „Apele Române” avizarea favorabilă a transferului menționat, a ignorat existenţa extraselor de carte funciară care conţineau sarcinile firmei private, a coordonat înlocuirea acestora cu nişte extrase de carte funciară noi, care nu mai prevedeau contractele de închiriere, şi-a însuşit prin semnătură proiectul de notă de fundamentare în care era trecut, necorespunzător adevărului, că imobilele nu sunt grevate de sarcini. De asemenea, în perioada iunie 2013 – septembrie 2013, a fost acela care a promovat un proiect de hotărâre de consiliu judeţean privind transferul Insulei Belina şi Braţului Pavel în proprietatea județului Teleorman şi în administrarea Consiliului Județean, a iniţiat un proiect de hotărâre de guvern reţinând, în mod vădit contrar legii, legalitatea proiectului cu caracter individual ce se va numi H.G. 943/2013, având cunoştinţă despre încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează normele de tehnică legislativă, a trimis neoficial către M.D.R.A.P. documente emanând de la CJ Teleorman în formă de proiect, unele nesemnate şi în lipsa adoptării unei hotărâri de consiliu județean.
Ca urmare a faptelor descrise s-a cauzat un prejudiciu statului român de 3.237.800 lei, reprezentând valoarea totală a celor două bunuri imobile ieşite din patrimoniul statului.
În cursul lunii ianuarie 2014, după adoptarea HG 943/2013 prin care se consfințea trecerea Insulei Belina şi a Braţului Pavel în proprietatea județului Teleorman şi în administrarea Consiliului Județean, în calitate de preşedinte al C.J. Teleorman, inculpatul Gâdea Adrian Ionuţ a făcut demersuri astfel încât, pe baza HG 943/2013, să creeze posibilitatea încheierii a trei contracte de închiriere între Consiliul Judeţean Teleorman pe de o parte și o societate comercială și o altă persoană pe de altă parte. Contractele, având ca obiect părți din insula Belina și brațul Pavel al fluviului Dunărea (în suprafață totală de 80 ha), au fost încheiate pe o perioadă de 10 ani, fără organizarea unei licitaţii şi fără iniţierea şi parcurgerea procedurii de emitere a unei hotărâri de consiliu judeţean.
Ca urmare a acestei din urmă fapte, prejudiciul creat în dauna județului Teleorman este estimat la valoarea de 5.646.237 lei (defalcat pe contractul nr 1: 2.029.202,09 lei, contractul nr. 2: 2.743.880,93 lei şi contractul nr. 3: 842.364,76 lei), ceea ce reprezintă și folosul obținut de beneficiarii contractelor de închiriere.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Ne găsiți și pe Google News