An de an, femei din România care devin mame se confruntă cu o problemă pe cât de gravă, pe atât de complicată și absurdă din punct de vedere legal, și anume, refuzul partenerului de a accepta paternitatea noului născut. Una dintre aceste mame, care a experimentat-o pe propria piele, mi-a adus la cunoștință situația pe care am să o prezint mai jos, la care aștept un răspuns.
În acest moment, legislația din România permite ca simplă formalitate refuzul potențialului tată de a recunoaste paternitatea, iar singura cale pe care mama noului născut o poate lua în acest caz este instanța de judecată. În multe cazuri însă, această opțiune poate fi una extrem de dificilă datorită mediului din care provine noua mamă, a cheltuielilor de judecată sau chiar stigmatului care reiese din intentarea unui proces chiar partenerului de până atunci.
Testarea ADN este cea mai rapidă și simplă formulă de a determina cu precizie paternitatea, însă, în țara noastră un potențial tată poate fi obligat să efectueze acest test numai printr-o hotărâre judecătorească, la capătul unui proces lung și costisitor, unde mama trebuie să aducă dovezi că potențialul tată i-a fost partener după cum se precizează în codul de procedură civilă „Paternitatea se prezumă dacă se dovedeşte că pretinsul tată a convieţuit cu mama copilului în perioada timpului legal al concepţiunii. Prezumţia este înlăturată dacă pretinsul tată dovedeşte că este exclus ca el să îl fi conceput pe copil„. Cum în anumite situații, dovezile nu sunt suficiente, potențialul tată scapă de testarea genetică, singura care poate demonstra cu acuratețe maximă paternitatea.
Este cât se poate de clar că evitarea recunoașterii paternității de către unii bărbați apare din raționamente economice, mama în aceste situații fiind obligată să suporte singură costurile de creștere a copilului. Aceasta însă nu este cea mai gravă consecință pentru copil. Absența tatălui, spun psihologii specialiști, lasă mari lacune în dezvoltatrea psiho-emoțională a copilului. Consecințele apar de la o vârstă fragedă și se manifestă prin tulburări de comportament, rezultate școlare slabe urmate de abandon școlar, și, probabil cel mai grav, un stigmat social purtat întreaga viață ca fiind “acel copil nerecunoscut de propriul tată.”
Există însă speranță în a rezolva această problemă apelând la modele legislative folosite de alte țări. Statele Unite spre exemplu folosesc o metodă pe cât de simplă pe atât de eficientă în asemenea situații. La naștere mama declară numele potențialului tată, acesta, în cazul nerecunoasterii paternității, fiind obligat să efectueze un test ADN. Acest test nu este ieftin, dar dacă testarea este negativă, mama trebuie să suporte costul testării. Acest proces se poate repeta cu alți potențiali tați, oferind mamei posibilitatea de a găsi tatăl biologic, dar pe propriul cost. Este un proces mult mai eficient, mai simplu si evită sistemul juridic.
Florica Cherecheș, Deputat PNL de Bihor, ingrijorata fiind de aceasta situatie, a declarat: „Având în vedere procesul extrem de dificil prin care trec noile mame pentru a demonstra paternitatea copilului, considerați că o copie a modelului american poate fi o soluție pentru această problemă?„
De asemenea, Florica Chereches a trimis cateva intrebari doamnei Gabriela Coman, Președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Dreptului Copilului și Adopție ( A N P D C A ), in legatura cu aceasta situatie:
„Ce alte modificări legale pot fi aplicate pentru a face obligatorie testarea ADN a potențialilor tați, făra a fi necesar un lung proces în justiție? Aveți în vedere măsuri pentru simplificarea procedurilor de identificare a taților, în cazul în care aceștia nu-și dezvăluie identitatea de bună voie?” , deputatul solicitand si un raspuns in scris.
Ne găsiți și pe Google News
