Ziua internațională de conștientizare a autismului este marcată în fiecare an la 2 aprilie, prin iluminarea în albastru a unor clădiri semnificative din marile orașe și capitale ale lumii, prin seminarii sau alte manifestări.
În această zi, în capitală a fost organizat un marș, în timpul căruia, participanții au solicitat respectarea demnităţii persoanelor cu autism, precum și oportunităţi şi şanse egale la o viaţă normală. Ei doresc să fie eliminate barierele care îi împiedică să aibă o viaţă decentă, pentru ca fiecare să-și poată atinge potențialul maxim.
„Ca femeie și mamă, înțeleg suferința acestor familii și cer Guvernului să nu mai fie indiferent la această durere și să ia măsurile necesare pentru ca fiii și fiicele lor, să aibă drepturi egale la educație și la muncă, să beneficieze de servicii sociale și de recuperare, potrivite cu vârsta și situația specifică„, spune deputatul Florica Chereches.
Florica Chereches a mai spus ca „susțin în totalitate revendicarea Asociației Autism România, de creare a unui program național, prin colaborarea dintre Ministerul Sănătății, al Educației și al Muncii, pentru a asigura deplina integrare în societate a persoanelor cu autism, la orice vârstă s-ar afla”.
Suntem datori să ascultăm cererile acestor persoane și să facem tot ce ne stă în puteri pentru a-i ajuta să ducă o viață demnă, a conchis Chereches.
Ziua Mondială de Conştientizare a Autismului a fost marcată, luni, între orele 10,30 – 13,00, în Bucureşti, printr-un marş.
„Un nou marş pentru respectarea demnităţii persoanelor cu autism – copii, tineri, adulţi -, pentru oportunităţi şi şanse egale la o viaţă normală, pentru eliminarea barierelor care îi împiedică să aibă o viaţă decentă„, au anuntat organizatorii, intr-un comunicat.
Autism România – Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism este o organizaţie creată în anul 2001. Ea are ca misiune apărarea demnităţii, drepturilor şi intereselor persoanelor a căror viaţă este marcată de autism
Ne găsiți și pe Google News