Florica Chereches: Cadrele didactice trebuie sa aiba continuitate la clasa, pentru cresterea performantei scolare
Politica

Florica Chereches: Cadrele didactice trebuie sa aiba continuitate la clasa, pentru cresterea performantei scolare

Deputatul PNL Bihor, Florica Chereches, de altfel, Vicepresedinte al Comisiei pentru invatamant, stiinta, tineret si sport, din Camera Deputatilor, a sustinut, in cursul zilei de ieri, o declaratie politica pe tema deselor miscari ale cadrelor didactice in sistemul de invatamant, ingrijorata fiind de lipsa de continuitate si predictibilitate a acestora(cadrelor didactice) in procesul de invatare si educare al elevilor.

Continuitatea presupune cerinţe unitare, controlate succesiv de către toţi factorii educativi pe măsura dezvoltării copilului. Importanţa continuităţii este cu atât mai mare cu cât fiecare vârstă educaţională are anumite caracteristici din punct de vedere intelectual, afectiv, comportamental. Într-un sistem educaţional performant, principiul sistematizării şi continuităţii în învăţare  este unul dintre cele mai importante principii didactice care dezvoltă un proces instructiv-educativ de succes, spune deputatul PNL Florica Chereches

“Vă propun, stimaţi colegi, un exerciţiu de imaginaţie. Fiul ori fiica dumneavoastră, preşcolar fiind, pe parcursul celor trei ani de activitate în grădiniţă, a avut parte de trei educatoare diferite, ori trei învăţătoare pe parcursul celor cinci ani de învăţământ primar. Cu siguranță, aceste schimbări frecvente au afectat  principiul continuităţii în activitatea didactică. Credeţi că preşcolarul ori elevul, la finalizarea ciclului, a avut de suferit, cel puţin din punct de vedere afectiv, din cauza schimbărilor survenite atât de des în activitatea de la clasă? 

Cu siguranță i-au fost afectate recepţionarea, prelucrarea, memorizarea, dar și redarea cunoştinţelor teoretice şi practice. O mulțime de părinți se plâng de acest lucru și cer continuitate pentru copiii lor, pentru că aceasta îmbunătățește performanța școlară.

Pe lângă aspectele ce ţin de conţinuturile învăţării, ori de perfecţionarea cadrelor didactice, cred că la fel de important într-un sistem de învăţământ este modul de recrutare a personalului. În acest sens, cer Ministerului Educaţiei Naţionale  să elaboreze o politică de personal care să permită respectarea tuturor principiilor didactice, şi în acelaşi timp să asigure coerenţă şi predictibilitate.

Ţinând cont de faptul că, în curând se va aproba, prin ordin de ministru, metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic, îi solicit pe această cale domnului ministru Pavel Năstase, să pună accent pe fixarea oamenilor la locul potrivit, astfel încât să se evite pe viitor schimbarea atât de frecventă a cadrelor didactice de la clasă. Vă cer și dumneavostră, stimați colegi, să susțineți acest demers, care asigură nu doar respectarea unui principiu didactic, dar contribuie și la creșterea performanței școlare și a gradului de confort emoțional al copiilor noștri”, a declarat deputatul PNL Bihor, Florica Chereches.

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

loading...