Deputatul Caus atrage atentia asupra pericolului pe care il reperezinta, pentru copii, fenomenul „Homeschooling”
Caus Vasile-Aurel

Deputatul Caus atrage atentia asupra pericolului pe care il reperezinta, pentru copii, fenomenul „Homeschooling”

Deputatul PNL Bihor, Vasile-Aurel Caus, a citit astazi, in Parlament, o declaratie politica referitoare la „homeschooling”, prin care atrage atentia fata de pericolul pe care il reprezinta acest fenomen

La nivelul Inspectoratelor Școlare există o precupare tot mai intensă pentru fenomenul de ‘’homeschooling’’ – educația acasă a copiilor și faptul că tot mai mulți părinți aleg să își retragă copii din formele de învățământ de stat sau private, optând în schimb pentru educația de acasă.

În România, sistemul de homeschooling nu este recunoscut și nici reglementat din punct de vedere legal. Ceea ce îi va aduce pe acești copii în situația de a nu se putea înscrie la Bacalaureat, studii superioare sau chiar de a nu se putea angaja, neavând diplome recunoscute nici măcar de studii medii.

În plus, conform ART. 86 din Legea Educației Nationale nr. 1 / 2011 actualizată 2021, părintele sau tutorele legal este obligat să ia măsuri pentru şcolarizarea elevului, pe perioada învăţământului obligatoriu iar nerespectarea dispoziţiilor, din culpa părintelui sau a tutorelui legal instituit, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 100 lei şi 1.000 lei ori cu muncă echivalentă în folosul comunităţii, prestată de părinte sau de tutorele legal. La fel ca în domeniul fiscal, sunt adeptul informării și prevenției, înainte să aplicăm amenda. Primul pas ar trebui să fie informarea, al doilea dialogul și cooperarea între instituțiile abilitate și cetățean și abia al treilea pas ar putea să fie amenda.

Conform informațiilor apărute în spațiul public, doar în județul Suceava avem 81 de elevi retrași din sistemul educațional pe care riscăm să îi pierdem având în vedere că nu se vor putea nici înscrie la studii superioare, nici integra în piața muncii.

Stimați colegi,

Vă rog să urmăriți aceste fenomene în județele dumneavostră, cooperând cu Inspectoratele Școlare și după caz reprezentații instituțiilor de cult, pentru a transmite către părinți această informație. Cu atât mai mult cu cât în urma depășirii perioadei de stare de alertă provocate de pandemia de COVID-19, desfășurarea cursurilor în învățământul de stat și cel privat vor reveni la normal. Ar fi păcat după toate aceste provocări pe care le depășim să condamnăm acești copii la un viitor incert.

Liberalii consideră că fiecare individ trebuie să aibă șanse egale de a se dezvolta și afirma în societate pe măsura meritelor și abilităților sale. Iar în domeniul educației, singurele forme de învățământ care oferă aceste șanse sunt unitățile de învățământ de stat sau private care sunt recunoscute și reglementate.

Ne găsiți și pe Google News