Anunțuri publicitare
“Ziua Informarii Preventive”, marcata de ISU Crisana, in fiecare zi de marti 13
Diverse

“Ziua Informarii Preventive”, marcata de ISU Crisana, in fiecare zi de marti 13

Cu prilejul “Zilei Informării Preventive”, marcată, începând cu anul 2011, în fiecare zi de marţi 13, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor reamintește bihorenilor faptul că, diminuarea vulnerabilităţii în faţa riscurilor generatoare de situaţii de urgenţă se poate realiza prin respectarea regulilor și măsurilor preventive specifice.

În anul 2017, din totalul de peste 1580 de intervenţii ale pompierilor militari bihoreni, altele decât cele medicale, cele mai numeroase au fost la incendii și incendii de vegetaţie uscată şi altele – 793, în urma acestor evenimente înregistrându-se, din nefericire, 6 persoane decedate, respectiv 16 persoane rănite. Cele mai frecvente categorii de împrejurări determinante ale incendiilor au fost instalaţiile electrice defecte/ improvizate / lăsate sub tensiune nesupravegheate, echipajele de pompieri acționând la 146 de incendii de natură electrică.

În acest an, în urmă cu mai puțin de o lună (19.02.2018), un orădean și-a pierdut viața în urma unui incendiu produs, cel mai probabil, din cauza unui cablu electric defect, la o locuinţă situată pe strada Republicii din municipiul Oradea.

În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, soldate cu victime omenești și daune materiale, pompierii militari bihoreni desfășoară, în permanență, la nivelul întregului județ, acțiuni de informare și educație preventivă în cadrul campaniilor R.I.S.C. „Renunţă. Improvizaţiile sunt catastrofale!”, R.I.S.C. „Siguranţa NU e un joc de noroc!” și “Mai bine previi, decât să nu fii” vizând conștientizarea cetățenilor cu privire la riscurile majore la care se expun atunci când exploatează instalaţii și aparate  electrice defecte/improvizate/lăsate sub tensiune nesupravegheate, în cazul utilizării necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire, precum și în cazul neutilizării detectoarelor de fum și de incendiu.

            În cursul zilei de marți, 13.03.2018, personalul Inspecției de Prevenire a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” a desfășurat în școlile din județ, la supermaketuri și la operatori economici din municipiul Oradea, acțiuni de pregătire a copiilor și adulților, în domeniul prevenirii situațiilor de urgență, insistând asupra obligativității respectării următoarelor reguli de protejare a vieții și bunurilor cetățenilor:    

ATENŢIE LA APARATELE ELECTRICE SUB TENSIUNE!

  • Nu lăsaţi nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, radiator, reşou, lampă, televizor şi altele asemenea;
  • Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului ce sunt menţionate în prospectul produsului;
  • Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate;
  • Dacă sesizaţi miros de plastic topit, deconectaţi aparatul de la sursa de curent. De cele mai multe ori, acest miros este produs de topirea corpului prizei sau a ştecărului. Treptat, arsura se va extinde pe conductorul de alimentare, acesta schimbându-şi culoarea până când se înnegreşte. Următorul punct va fi aparatul electric sau sistemul electric din perete. Incendiul este iminent.
  • Unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a aparatelor electrice. Avertismentul vizează în mod special, electrocasnicele mari (frigider, reşou, televizor, maşina de spălat etc.). Alocaţi fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care uniţi mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi, provocând în scurt timp, un incendiu.
  • Atunci când plecaţi de acasă pentru câteva ore, deconectaţi consumatorii puternici de la sursa de curent electric. În cazul în care folosiţi prelungitoare cu posibilitatea de stopare a alimentarii cu energie electrică, nu ezitaţi să deconectaţi consumatorii electrici de fiecare dată când petreceţi mai mult timp în afara casei.

ATENŢIE LA MIJLOACELE DE ÎNCĂLZIRE ELECTRICE!

  • Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi;
  • Nu aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile;
  • Nu aşezaţi materiale combustibile pe mijloacele de încălzire electrice;
  • Decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi.

NU IMPROVIZAŢI!

  • Nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
  • Nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;

            Indiferent că este vorba despre reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de montarea unei siguranţe, improvizaţiile reprezintă un pas sigur către incendiu: orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent. Tot la capitolul improvizaţii se regăsesc şi reparaţiile efectuate de către o persoană neautorizată: fie că este vorba de un prieten priceput ori de un vecin bun la toate, diferenţa de tarif nu justifică pericolul la care vă expuneţi.

            EVITAŢI SĂ INSTALAŢI APARATE ELECTRICE APROAPE DE SURSELE DE APĂ!

            În cazul în care în locuinţa dumneavoastră este instalat un dispozitiv electric în baie, asiguraţi-vă că nu va intra niciodată în contact cu apa.

SUPRAVEGHEAŢI COPIII!

  • Nu blocaţi copiii în casă cu sisteme de încălzire electrice sau aparate electrice aflate în funcţiune;
  • Înlăturaţi orice curiozitate a copiilor în legătură cu focul, explicându-le cu răbdare, pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viaţa lor şi modul în care pot evita producerea unui astfel de eveniment.

INSTALAŢI SENZORI DE FUM!

  • Dacă în clădirea în care locuiţi nu există senzori pentru fum şi incendiu, puteţi face singur aceasta achiziţie pentru o mai bună protecţie. Dacă aveţi deja un sistem de acest gen, verificaţi periodic funcţionalitatea sa, precum şi starea bateriilor.
  • Păstraţi la îndemână un stingător cu pulbere şi verificaţi valabilitatea acestuia. În cazul în care asistaţi la un incendiu electric, nu folosiţi niciodată o soluţie lichidă pentru stingerea focului. Apelaţi numărul de urgenţă 112.
loading...