Un tânăr din judetul Bihor care a tâlhărit patru minori intr-un parc din Oradea, a fost identificat cu operativitate si reținut de polițiștii orădeni
Stiri Oradea

Un tânăr din judetul Bihor care a tâlhărit patru minori intr-un parc din Oradea, a fost identificat cu operativitate si reținut de polițiștii orădeni

Vineri, 20 septembrie a.c., polițiștii Biroului de Investigare a Criminalității contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au identificat și cercetat un tânăr de 18 ani, din comuna Sâniob, județul Bihor, bănuit de comiterea infracțiunilor de tâlhărie și tentativă la infracțiunea de tâlhărie.

Acesta este bănuit de polițiștii orădeni că, în cursul aceleiași seri, în jurul orei 19.30, în timp ce se afla într-un parc din cartierul Ioșia din municipiul Oradea, ar fi exercitat acte de constrângere morală și fizică, intimidând cinci minori orădeni de 14, 14, 13, 13, respectiv 12 ani, pe care i-ar fi buzunărit și le-ar fi solicitat să-i înmâneze banii, telefoanele mobile, o tabletă și o boxă audio, pe care patru dintre aceștia le aveau asupra lor, unul dintre minori nedeținând nici bani, nici bunuri de valoare.

Ulterior, acesta le-a restituit minorilor bunurile astfel sustrase, mai puțin 11 lei, pe care unul dintre minori i-a înmânat la solicitarea acestuia. Tânărul de 18 ani i-a amenințat pe cei cinci minori cu acte de violență, pentru a nu spune nimănui despre fapta comisă.

Acesta a fost identificat și depistat cu operativitate de polițiștii orădeni, la scurt timp de la comiterea faptei, în apropiere, pe strada Cazaban din Oradea.

În urma extinderii cercetărilor și administrării probatoriului în cauză, polițiștii Biroului de Investigare a Criminalității contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea l-au reținut pe bihoreanul de 18 ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Sâmbătă, 21 septembrie a.c., acesta a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârşirii, în concurs, a patru infracţiuni de tâlhărie și a unei tentative la infracțiunea de tâlhărie. Judecătorul de Drepturi și Libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele celui în cauză un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Polițiștii Biroului de Investigare a Criminalității contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a bihoreanului de 18 ani.

Foto: Ilustrativ

loading...