Un nou castigator în cadrul campaniei „Plătește impozitul online și câștigă o zi de distracție la Aquapark Nymphaea”
Stiri Oradea

Un nou castigator în cadrul campaniei „Plătește impozitul online și câștigă o zi de distracție la Aquapark Nymphaea”

Ieri, 23 martie, a avut loc o nouă tragere la sorți în cadrul campaniei „Plătește impozitul online și câștigă o zi de distracție la Aquapark Nymphaea” din anul 2021.

La această tragere la sorți au fost înscriși 5328 contribuabili care și-au plătit online impozitele datorate pentru anul în curs în perioada 11 – 17 martie 2021.

Prin extragere computerizată, a fost desemnat câștigător Radu Octavian Remus, cu domiciliul pe strada Bumbacului. El va fi înștiințat prin adresă la domiciliu cu privire la posibilitatea ridicării premiului de la sediul Primăriei, în termen de 30 de zile. Voucherul oferă o zi de acces la Aquaparkul Nymphaea pentru 2 adulți și 2 copii sub 18 ani şi este valabil până la sfârşitul anului.

Conform regulamentului, au fost extrase și două rezerve, care ar putea beneficia de premiu în cazul în care câștigătorul, din diverse motive, nu își va revendica voucherul în termenul prevăzut.

Următoarea extragere va avea loc marți, 30 martie 2021. Cei care plătesc până în data de 31 martie 2021 impozitele datorate bugetului local în anul 2020, online prin portalul www.oradea.ro, secțiunea plăți online sau prin aplicația pentru dispozitive mobile Plata impozite MobilePay, intră automat la tragerea cu sorți, ultima extragere fiind în 6 aprilie.