Un nou tramvai Imperio a ajuns la Oradea. Anul acesta vor mai ajunge alte 10 tramvaie realizate la Arad
Stiri Oradea

Un nou tramvai Imperio a ajuns la Oradea. Anul acesta vor mai ajunge alte 10 tramvaie realizate la Arad

Azi, 23 martie, a ajuns la Oradea primul tramvai Imperio din cele zece prevăzute să sosească în acest an. Tramvaiul va fi supus unor probe de anduranță pe traseu, după care în cca o săptămână va deservi călătorii alături de celelalte  garnituri.

Acesta este al doilea lot de 10 tramvaie Imperio cumpărat de municipalitate. Primăria Oradea a semnat contractul de furnizare a celor 20 de tramvaie în data de 19.10.2018, cu Societatea Astra Vagoane Călători S.A., valoarea contractului fiind în valoare de 148.800.000 le fără TVA (7.400.000 lei fără TVA/tramvai). Primele zece tramvaie au sosit anul trecut, următoarele zece fiind prevăzute pentru acest an.

Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional, fondurile nerambursabile fiind de 98% iar contribuţia proprie din bugetul local al Municipiului Oradea este de 2%.

Vineri, 26 martie, va sosi de la Astra Vagoane Călători S.A și al doilea tramvai Imperio din lotul de zece programat pentru acest an. În următoarele 4 luni vor sosi tot câte două tramvaie pe lună, astfel că până în luna iulie vor ajunge în Oradea toate cele zece tramvaie din lotul II.

Noile tramvaie au 210 locuri, din care 45 pe scaune. Ele sunt dotate cu aer condiționat, instalaţie de încălzire şi ventilaţie/climatizare, rampă și un spațiu destinat persoanelor cu dizabilități. Tramvaiele sunt prevăzute cu podea coborâtă 100% şi cu instalaţii de validare/taxare compatibile cu sistemul de e-ticketing.

Noile tramvaiele sunt eficiente din punct de vedere energetic și recuperează energia datorită sistemului de frânare cu recuperare de energie.