Anunțuri publicitare
Trei proiecte noi pentru sănătate, in Oradea. Corpuri noi de cladire pentru Spitalul Municipal si Judetean
Stiri Oradea

Trei proiecte noi pentru sănătate, in Oradea. Corpuri noi de cladire pentru Spitalul Municipal si Judetean

Primarul Ilie Bolojan a mai anunţat în conferinţa de presă de azi că se lucrează, de asemenea, la aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru încă trei proiecte importante.

Unul dintre aceste proiecte este construirea unui corp nou de clădire pentru pediatrie la Spitalul Municipal, unde se vor amplasa toate secțiile de pediatrie, la standardele cele mai moderne, iar în spațiile eliberate din corpul principal vor fi relocate secțiile care azi funcționează în condiții improprii.

O altă lucrare importantă, care va fi derulată în parteneriat cu Ministerul Sănătății, este clădirea pentru unitatea de primire urgență și pentru laborator și sterilizare, care urmează să fie realizată începând de anul acesta la Spitalul Județean.

Al treilea proiect de investiție vizează ambulatorul Spitalului Județean, care urmează să fie realizat deasupra parcării, unde în momentul de față este accesul în spital, iar complementar se lucrează în vederea realizării unei parcări supraterane.

Se estimează că valoarea cumulată a acestor lucrări va fi de aproximativ 20 de milioane de euro. Finanțarea se va face prin accesarea de fonduri europene, o parte prin credit contractat de la Banca Mondială, iar diferența va fi asigurată din veniturile spitalelor și din bugetul local.

Cu cât accesăm mai multe fonduri europene, cu atât efortul financiar al orașului va fi mai mic. Astfel, va fi o prioritate pentru noi în primele luni ale acestui an să definitivăm aceste proiecte”, a subliniat primarul Ilie Bolojan.

loading...