fbpx
Anunțuri publicitare
Toamna Oradeana 2018. Timp de 4 zile, alaturi de Carla’s Dreams, Holograf, Antonia, Șuie Paparude, Elena Gheorghe, Irina Rimes, Vanotek
Evenimente

Toamna Oradeana 2018. Timp de 4 zile, alaturi de Carla’s Dreams, Holograf, Antonia, Șuie Paparude, Elena Gheorghe, Irina Rimes, Vanotek

Toamna Oradeana 2018
Toamna Oradeana 2018
Toamna Oradeana 2018. Concerte, evenimente, cultura, teatru, gastronomie si distractie autentic romaneasca, non-stop! Toamna Oradeana este un eveniment special, acesta marcand ziua oficiala a orasului, dedicata tuturor celor care doresc sa cunoasca orasul in plina sarbatoare.

Toamna Oradeana 2018. Cultura, mozaicul etnic si bucuria sunt ingredientele principale ale acestui eveniment care creste si evolueaza inca din anul 1991. Muzica, teatrul, artele plastice si efervescenta din jurul lor dau orasului, in aceasta perioada, o nota unica de viata. Mesterii populari, micii producatori locali de palinca si vin, tarabele cu mancaruri traditionale facute pe loc in fata clientilor, muzica populara sau concertele rock in aer liber fac din acest eveniment un punct de atractie pentru zeci de mii de oameni.

In fiecare an Toamna Oradeana este mai mare si atrage mai multi spectatori. Daca vrei sa simti cu adevarat fiorul si atmosfera orasului in plina sarbatoare si daca vrei sa gusti din toate bunatatile culinare traditionale, adunate intr-un singur loc, nu poti sa ratezi Toamna Oradeana.

Anul acesta la Toamna Oradeana 2018, timp de 4 zile, în Cetatea Oradea vom cânta, vom dansa și ne vom bucura de atmosfera de festival alături de Carla’s Dreams, Holograf, Antonia, Șuie Paparude, Elena Gheorghe, Irina Rimes, Macanache, Vanotek, Damian Drăghici & Brothers.

A venit toamna, iar noi ne pregătim să o întâmpinăm în cel mai frumos mod posibil, cu o nouă ediție a evenimentului orădean devenit deja tradiție – Toamna Orădeană.

Ediția din acest an va fi una plină de energie și distracție autentic românească, aducând în fața publicului orădean nume sonore din lumea muzicală, dar și o călătorie gastronomică pentru toate gusturile.

Evenimentul se va desfășura în două locații: Pietonala Vasile Alecsandri și Cetatea Oradea, în perioada 4 – 7 octombrie 2018.

Toamna Oradeana 2018. CULTURĂ ȘI MUZICĂ BUNĂ

Timp de 4 zile, orașul nostru va fi cuprins de o atmosferă de sărbătoare, în care cultura, mozaicul etnic, concertele LIVE și surprizele culinare se vor împleti într-o armonie de spectacole, culori și gusturi.

Cetatea Oradea va deveni din nou locul unde se va scrie istorie, una despre oameni frumoși, mâncare grozavă și muzică excelentă.

CITESTE SI: Calendarul evenimentelor din Oradea 2018

Scena principală a festivalului, aflată în Cetate, va găzdui pe parcursul celor 4 zile de eveniment nu mai puțin de 9 concerte extraordinare: Carla’s Dreams, Irina Rimes, Holograf, Antonia, Elena Gheorghe, Șuie Paprude, Macanache & Band, Damian Drăghici & Brothers, Vanotek & Quartet. Cu toții ne vom întâlni la Toamna Orădeană, ediția 2018.

Și curtea interioară a Cetății va fi cuprinsă de atmosfera de festival, urmând a fi animată timp de 4 zile de cei de la VRTW (Vinyl, Rum, Tapas & Wine). Aceasta este o comunitate de artiști, iubitori ai muzicii bune, care promovează descoperirea muzicală și încearcă să schimbe ideea conform căreia muzica se bazează numai pe „hit”-uri.

Ca în fiecare an, copiii vor avea parte de un program ingenios, plin de activități și atracții, la Fun Zone-ul conceput special pentru ei.

Bucuria și efervescența vor cuprinde și Strada Vasile Alecsandri, cea mai nouă pietonală a orașului. Aceasta va vibra de energie și culoare, alături de artiști stradali și personaje fascinante, desprinse parcă din povești.

Toamna Oradeana 2018. O AVENTURĂ CULINARĂ PENTRU TOATE GUSTURILE

Experiența culinară din cadrul Toamna Oradeana 2018 aduce în fața publicului cele mai apreciate restaurante din oraș și cei mai iubiți vendori de la faimosul Street FOOD Festival. Bucătari pricepuți se vor întrece în rețete, astfel încât și cele mai rafinate gusturi și pofte își vor întâlni preparatul preferat.

CITESTE SI: Calendarul evenimentelor din Oradea 2018

Astfel, pentru că ne dorim ca orădenii să aibă parte de tot ce-i mai bun, Festivalul nostru de toamnă aduce în prim plan cele mai delicioase standuri cu mâncare din România, la unul din cele mai frumoase evenimente care va avea loc în orașul nostru.

Festivalul Toamna Oradeana 2018 se va deschide joi, 4 octombrie, simultan în cele două locații principale – Cetatea Oradea și Pietonala Vasile Alecsandri – și se va încheia duminică, 7 octombrie, cu un foc de artificii spectaculos în Cetatea Oradea.

Vom reveni cu detalii asupra programului final al evenimentului.

loading...