TERMOFICARE ORADEA S.A. transmite în sistemul RO e-Factura facturile emise agenților economici și asociațiilor de proprietari
Stiri Oradea

TERMOFICARE ORADEA S.A. transmite în sistemul RO e-Factura facturile emise agenților economici și asociațiilor de proprietari

Începând cu data de 01.01.2024 societatea TERMOFICARE ORADEA S.A. transmite în sistemul RO e-Factura facturile emise agenților economici și asociațiilor de proprietari, aplicând astfel prevederile Legii nr. 296/26.10.2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung.

În vederea respectării termenului de 5 zile lucrătoare de încărcare în SPV a facturilor emise, începând cu luna februarie 2024, în relația cu clienții nostrii, aducem următoarea modificare:

  • facturile se vor emite lunar, până în data de 15 a lunii, pentru consumul lunii anterioare, iar data înscrisă pe fiecare factură va fi data emiterii, nu ultima zi din luna anterioară așa cum era până acum.

Astfel, începând cu data prezentei, clienții pot să descarce din sistemul RO e-Factura facturile emise de societate, termenul de scadență fiind de 15 zile de la data emiterii. Reamintim faptul că, în baza legislației, există o perioadă de grație de 30 de zile de la data scadenței, iar neplata în perioada de grație va determina calculul de penalități de 0,02% pe zi de întârziere, începând cu data scadenței.

Datele de citire pentru anul 2024 rămân aceleași și pot fi vizualizate pe site-ul nostru la secțiunea Info clienți (https://termoficareoradea.ro/node/65).

Facturile însoțite de anexe vor fi trimise în continuare prin modalitățile prevăzute în contracte, având în vedere faptul că anexele nu pot fi încărcate în SPV.

 Recomandăm clienților noștri utilizarea secțiunii ”Cont Client” de pe site-ul nostru, https://termoficareoradea.ro/, secțiune în care după crearea contului, pot vizualiza și descărca facturile și anexele aferente, inclusiv efectuarea plăților online.

Ne găsiți și pe Google News