Tanar de 23 de ani din Oradea cercetat de politisti, fiind banuit de cel putin 6 furturi din locuinte
Stiri Oradea

Tanar de 23 de ani din Oradea cercetat de politisti, fiind banuit de cel putin 6 furturi din locuinte

Luni, 5 februarie a.c., polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliției Municipiului Oradea au efectuat cercetări față de un tânăr de 23 de ani, din municipiul Oradea, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.

În urma cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii orădeni îl bănuiesc pe acesta că, la 18 iulie 2015 ar fi pătruns prin efracție într-o locuință din municipiul Oradea de unde ar fi sustrasconductori electrici și corpuri de iluminat, cauzând un prejudiciu de 1.300 lei.

De asemenea, acesta este bănuit că, în noaptea de 13 spre 14 februarie 2017, împreună cu un tânăr de 22 de ani, din Oradea, cerceat de polițiștii orădeni în aceeași cauză, ar fi pătruns prin escaladare și efracție într-un imobil din Oradea și ar fi sustras o butelie cu gaz, în valoare de 200 de lei.

Acesta este bănuit de polițiștii orădeni că, în perioada 17 – 20 februarie 2017, împreună cu același tânăr de 22 de ani, ar fi pătruns prin escaladare și efracție într-o altă locuință din Oradea și ar fi sustras o butelie cu gaz și diverse articole de îmbrăcăminte, provocând un prejudiciu total de 500 lei.

De asemenea, orădeanul de 23 de ani este bănuit că, la 22 octombrie 2017, ar fi pătruns prin escaladarea gardului în anexele unei locuințe din Oradea și ar fi sustras o bicicletă, pe care, utlerior, fiind surprins de proprietar, a abandonat-o pe stradă.

Același orădean de 23 de ani este bănuit că, în perioada 1 – 27 decembrie 2017, ar fi pătruns prin escaladare și efracție într-o altă locuință din Oradea și ar fi sustras bateriile de la instalația sanitară, prejudiciu în valoare totală de 500 lei.

Acesta este bănuit că, la 4 ianuarie a.c., ar fi pătruns prin escaladarea gardului în locuința unui alt orădean și, fiind surprins de proprietar, a fugit de la fața locului.

Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliției Municipiului Oradea au recuperat aproximativ 80% din prejudiciul provocat de aceștia și continuă cercetările pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor două persoane și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.