Studiu de regenerare urbana pentru cartierul Rogerius, in care oradenii se pot implica. Completeaza chestionarul
Stiri Oradea

Studiu de regenerare urbana pentru cartierul Rogerius, in care oradenii se pot implica. Completeaza chestionarul

Viceprimarul Mircea Mălan a prezentat în cadrul conferinței de presă de ieri, 2 iulie, detalii privind „Studiul de regenerare urbană – Centrul Cartierului Rogerius, proiect Pilot Masterplan”, studiu realizat de compania de arhitectură olandeză PosadMaxWan.

Cetățenii interesați de dezvoltarea Cartierului Rogerius sunt invitați să completeze chestionarul online aici . Prin completarea chestionarului „Rogerius Cartier Sănătos”, aceștia vor putea să spună care sunt exact problemele cu care se confruntă în Cartierul Rogerius și care este lucrul pe care îl consideră cel mai important a fi realizat sau schimbat în acest cartier, dar pot veni și cu orice alte sugestii sau propuneri care vizează acest cartier. Chestionarul se poate completa timp de două săptămâni, de azi până la data de 16 iulie.

În perioada imediat următoare, cetățenii vor putea să completeze și fizic acest chestionar, pe care îl vor găsi la sediul asociațiilor de proprietari de care aparțin.

Este evident că în Oradea s-au realizat foarte multe investiții în foarte multe domenii și trebuie să continuăm acum cu lucruri de detaliu, astfel încât calitatea vieții și confortul orădeanului, dar și al turistului care ne vizitează orașul să crească. În luna mai am contractat acest studiu de fezabilitate, pornind de la câteva principii de bază, respectiv faptul că avem nevoie de un spațiu verde variat, de la faptul că trebuie să ținem cont de nevoile tuturor categoriilor de vârstă și, nu în ultimul rând, trebuie să gândim urbanistic, astfel încât spațiul să poată fi accesat atât de tineri, cât și de persoanele în vârstă, dar și de cei cu diverse dizabilități”, a precizat viceprimarul Mircea Mălan.

Zona de studiu se situează între B-dul Dacia – str. Moldovei până la Parcul Olosig și până în zona Liceului Lucian Blaga.

Concluziile acestui studiu de regenerare se vor baza pe analiza următoarelor tematici principale:  spațiul construit – locuire, spațiul construit – facilități (economie, sănătate, învățământ etc.), spațiul public – mobilitate, spațiul public verde, mediu – calitatea aerului, apei şi a solului, nivelul de zgomot etc.

Momentan există câteva idei pentru zona centrală a Cartierului Rogerius, respectiv: intersecția str. Transilvaniei – str. Corneliu Coposu şi zona înconjurătoare, intersecția Bulevardul Dacia – str. Transilvaniei, cu accent pe complexul comercial sau zona ce include Liceul Teoretic Lucian Blaga şi grădinița nr. 20 şi împrejurimile acestora.

Prin urmare, suntem în etapa în care trebuie să stabilim acea zonă cheie din Cartierul Rogerius care va fi analizată în detaliu, astfel încât după construirea unei viziuni funcționale și arhitecturale cu privire la amenajarea unei astfel de zone, lucrările să poată începe într-un viitor cât mai apropiat, zona amenajată putând fi apoi un model pentru celelalte cartiere”, a completat viceprimarul Mălan.

Costurile acestui studiu sunt de 96.850 lei plus TVA, iar termenul de predare este finalul lunii august.

loading...