Consiliul Local Oradea a aprobat saptamana trecuta, un proiect de hotarare care vizeaza schimbarea denumirii strazii „Sucevei” in „Evreilor deportati”, la cererea comunitatilor evreiesti din Oradea.
Schimbarea numelui se va face incepand cu data de 1 ianuarie 2021 si asta dupa ce, Comisia judeteana Bihor pentru atribuire de denumiri, din cadrul Institutiei Prefectului, nu a avizat favoriabil denumirea propusa, acestia apreciind ca denumiri precum „Ghetoului” sau „Ghetoului mai-iunie 1944”, ar fi mai elcoventa.
Cu toate acestea si avand in vedere ca avizul acestei comisii este doar facultativ, iar comunitatea evreilor a agreat aceasta denumire, edilii au decis ca noul nume al strazii Sucevei sa devina, „Evreilor deportati”, incepand cu 2021.
„Cu entuziasm am primit vestea prin care o dorinta atat a Comunitatii noastre cat si a federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania se apropie de finalizare. In acest sens, deoarece cu un alt semn de respect ne solicittai opinia in vederea schimbarii numelui strazii Sucevei, pentru care, daca este posibil sa fie denumita „Evreilor deportati”.
Este inca un gest pe care Institutia dumneavoastra o manifesta in recunoasterea si aprecierea contributiei populatiei evreiesti la cultura si civilizatia acestui minunat oras. Speram, ca mica noastra Comunitate, de astazi, isi va aduce si ea contributia si recunostinta in viitor„, a transmis, intr-o scrisoare, Koppelamann Felix, presedintele Comunitatii Evreilor din Oradea.
In perioada 1945-1966 strada Sucevei a figurat sub denumirea „Martirilor si Evreilor deportati”. Strada Sucevei delimiteaza, pe o latura, parcul Nicolae Balcescu. Aceasta zona reprezinta locul din care au fost deportati evreii, cu trenuri, la Auschwitz. Trenurile mortii, 9 garnituri fiecare, cu peste 3000 de suflete, prima garnitura parasind peronul la 23 mai, iar ultima la 27 iunie, din parcul Rhedey, azi parcul Balcescu, ducea mii de oradeni la Auscwitz, conform ordinelor date in vederea „rezolutiei finale”.
Acum, comunitatea evreieasca din Oradea este a doua ca marime din Romania, prima dupa Bucuresti, numarand peste 700 de evrei. Pe parcursul timpului, prin ponderea insemnata avuta in cadrul populatiei oradene, comunitatea evreiasca a avut o contributie deosebita in domeniul vietii economice, culturale si artistice.
Ghetoul din Oradea pentru evrei
Inființat la 3 mai 1944, ora 17, în aceeași zi și oră cu ghetourile din principalele orașe din Transilvania de Nord, (acea parte a Transilvaniei smulsă României prin Dictatul de la Viena) este cel mai odios și mai rușinos eveniment din istoria Oradiei.
Prin înființarea ghetoului, cei 30.000 de evrei a căror părinți, bunici sau străbunici creaseră minunatele clădiri cu care se mândresc azi orădenii: Palatul Vulturul Negru, Casele Adorjan I și II, Tipografia Sonnenfeld, Palatul Ullmann, Hotelul Parc, Palatele Moskovits și Moskovits Miksa, Casa Roth, Magazinul de sticlărie și Casa Deutsch K. I., Palatul Stern, Casa Markovits-Mathézer, Casa Ertler, Casa Darvas-La Roche, Moara Emilia, Moara Adria, Moara cu aburi Lederer și Kalman Fabrica de spirt Mor Moskovits, Tesătoria Regner si Weisz, Fabrica de blănuri Joszef Leichner, Fabrica de ghete Carmen și multe altele, erau acum siliți să se îngrămădească ca vitele în câteva clădiri sau chiar sub cerul liber.
Ghetoul desemnat evreilor orădeni avea o suprafață de 130 iugăre cadastrale și cuprindea zona din jurul Sinagogii ortodoxe, adică zona celui mai sărac și celui mai aglomerat cartier evreiesc. Această fâșie îngustă era cuprinsă între străzile Mezei Mihály sau Kert Utca (azi Avram Iancu), strada Capucinilor, (azi Prahovei), latura de sud a Pieței Mari (azi 1 Decembrie) și strada Liliom (azi Crinului), apoi, mai departe, strada Váradi Zsigmond (azi Kogălniceanu), și corpul de case de pe latura de est a fostei piețe de zarzavat, iar capătul ei era închis de strada Vămii (azi Sucevei). Renumit mai apoi Ghetoul de la Oradea avea condiții de trai extrem de dificile și reguli severe, devenind al doilea ca mărime din Ungaria, după cel din Budapesta.
În strada Vámház (Sucevei), era o clădire numită „Dreher” sau monetărie, adică locul „baterii” monedelor. Numele se potrivea perfect cu ororile petrecute acolo, întrucât zilnic erau convocați acolo 100-200 de oameni pentru a li se stoarce numele prietenilor cărora le încredințaseră, eventual, valori sau pur și simplu obiecte cu valoare sentimentală.
Au fost arestați toți membrii Consiliului Evreiesc: Leitner Sándor, președintele comunității evreiești ortodoxe, a fost torturat timp de 13 zile. Au încercat să-l silească – fără rezultat – să dea lista evreilor mai înstăriți. N-au fost scutite nici femeile: zile în șir au chinuit-o pe soția ziaristului BárdosLaszló, pe Steiner Puti, originară din Șimleul Silvaniei și pe soția rabinului șef de rit neolog, dr. Vajda István. La „Dreher” răsuna fără încetare muzica pentru a acoperi țipetele de durere.
Câțiva evrei au avut puterea să țină un jurnal în aceste zile; este cazul faimoasei fetițe de 13 ani, Éva Heyman, supranumită și Anne Frank de Oradea. Ea a ținut în zilele ghetoului un jurnal recuperat și publicat la Budapesta imediat după război. Ca și toți ceilalți din ghetou, Éva a fost deportată la Auschwitz, unde Josef Mengele mai întâi a selectat-o pentru experimentele sale criminale, dar, văzând că fetița avea picioarele umflate din cauza tifosului, a trimis-o la camera de gazare.
De curând, în Parcul Bălcescu din Oradea s-a înălțat un monument având în centru statuia fetiței.
Ne găsiți și pe Google News
