Senatorul Adrian Hatos – despre consecințele neincluderii ELI-NP în ELI-ERIC și despre nevoia de măsuri urgente pentru realizarea dezideratului național, în domeniul cercetării, de revenire a României în consorțiul european
Adrian Hatos

Senatorul Adrian Hatos – despre consecințele neincluderii ELI-NP în ELI-ERIC și despre nevoia de măsuri urgente pentru realizarea dezideratului național, în domeniul cercetării, de revenire a României în consorțiul european

noriel.ro

În condițiile în care, săptămâna trecută, Comisia Europeană a luat decizia neincluderii Laserului de la Măgurele (ELI-NP) și, implicit, a României, în cadrul nou-înființatului consorțiu european de infrastructură de cercetare ELI-ERIC, din care mai fac parte Republica Cehă (ELI Beamlines) și Ungaria (ELI-ALPS), senatorul bihorean Adrian Hatos și-a precizat poziția cu privire la consecințele acestei excluderi, dar și referitor la măsurile care trebuie luate în perioada următoare.

            Săptămâna trecută, odată cu publicarea deciziei Comisiei Europene privind constituirea consorțiului european de infrastructură de cercetare ELI-ERIC, prin care Laserul de la Măgurele și, implicit, România erau scoase formal din acest proiect (https://eli-laser.eu/news/eli-eric-officially-established-by-the-european-commission/), în comunitatea de cercetare din România faliile deja existente s-au adâncit sub ochii opiniei publice. Publicul din România știa că ,,România s-a făcut de râs în Uniunea Europeană” și că ,,am fost din nou excluși”, că ,,am ratat o nouă șansă pentru dezvoltarea țării noastre”. În acest moment, prin noua situație, România riscă să ramburseze sume uriașe către Uniunea Europeană și să piardă toate avantajele care ar reieși din apartenența la un consorțiu european de infrastructură de cercetare.”, a declarat Adrian Hatos.

            Astfel, senatorul liberal susține necesitatea imperioasă a includerii Laserului de la Măgurele (ELI-NP) în ELI-ERIC, iar înfăptuirea acestui obiectiv de interes național, în domeniul cercetării, trebuie să rezulte din responsabilitatea și efortul comun al tuturor oamenilor politici, indiferent de partidul politic din care fac parte, cu atât mai mult cu cât implementarea unui plan concret cu ținte clare, privind realizarea acestui obiectiv, reprezintă o urgență. Fiindcă cercetarea trebuie să se afle mereu pe agenda publică, mai ales atunci când vorbim despre tranziția societății noastre într-o Europă verde și digitală. Senatorul Adrian Hatos:

            „În acest context, dăm dovadă de o profundă lipsă de responsabilitate publică dacă nu facem tot ce ne stă în putință pentru a asigura cetățenii că România va fi din nou parte din consorțiul european, iar proiectul Laserului de la Măgurele, acest obiectiv de interes național, cel mai mare proiect de cercetare din țara noastră, va merge mai departe.

decathlon.ro

            Cetățenii trebuie să audă în primul rând acest deziderat dublat de angajamente cu obiective concrete. O spun clar: problema responsabilităților nu poate și nu trebuie să fie evitată. Pe de altă parte, sunt puțin utile încercările sportive de a arăta cu degetul către unii și alții, de a crea falii acolo unde ar trebui să existe poduri. Nu este momentul ca politicienii să încerce să obțină capital politic de pe urma acestui eveniment și mă voi dezice de orice competiție de discursuri patriotarde cu privire la sectorul de cercetare românesc și rolul său în contextul internațional. Politicieni din Opoziție ni se portretizează acum ca marii salvatori ai Laserului de la Măgurele, mințind cetățenii cu privire la bunele lor intenții, exclusiv din dorința de a mai primi niște voturi fără să muncească prea mult. Trebuie să fim conștienți că faliile din comunitatea noastră de cercetare, accentuate de demagogia politică, nu vor avea alt rezultat decât o mai mare neîncredere în cercetarea românească și generarea unui nou val de tineri cercetători români care să-și facă bagajele cu destinația Occident. Vrem asta? Eu nu îmi doresc acest lucru și cred că toți trebuie să ne asumăm, ca proiect colectiv, să demonstrăm că putem gestiona mari proiecte de cercetare la noi în țară și să ținem cercetătorii de valoare în România.

            Cercetarea trebuie să se afle mereu pe agenda publică, mai ales atunci când vorbim despre tranziția societății noastre într-o Europă verde și digitală, mai competitivă decât o știam până acum, cu o serie de noi provocări la orizont. Pentru Laserul de la Măgurele ar trebui să muncim cu toții mai mult, indiferent dacă suntem la Putere sau în Opoziție, și îndemn cetățenii să se raporteze critic cu privire la aceste încercări de monopolizare, invit cetățenii să își spună ei înșiși părerea despre cum ar trebui România să facă mai bine pentru un sector de cercetare cu adevărat competitiv și dezvoltat.

            În cele din urmă, doresc să subliniez un lucru important, o alegere conștientă pe care nu o putem amâna: suntem contra-cronometru, nu ne permitem să transformăm dezbaterea privind viitorul proiectului Laserului de la Măgurele într-o vânătoare de vrăjitoare, cu atât mai puțin într-un nesfârșit doliu național. Tentația de a ne consuma toate resursele încercând să nominalizăm candidații la vinovăție este reală și direct proporțională cu dezamăgirea care s-a năpustit asupra noastră odată cu aflarea acestei vești. Dar avem resurse umane, politice, financiare și de timp limitate, de aceea nu trebuie să mai pierdem nici măcar o secundă discutând discuții și trebuie să arătăm că se poate și în România. În loc de polemici, trebuie realizat un audit rapid al proiectului și prezentat un plan concret cu ținte clare, încadrat în timp, iar întreaga comunitate de cercetare, alături de factorii decizionali, trebuie să își asume acest obiectiv de țară: să aducem Laserul de la Măgurele înapoi în ELI-ERIC, unde îi este locul.”

            În calitate de președinte al Comisiei pentru Știință, Inovare și Tehnologie din Senatul României, senatorul Adrian Hatos a declarat că, atât personal, cât și în cadrul comisiei pe care o prezidează, va promova și sprijini toate inițiativele și demersurile care au drept scop realizarea acestui important proiect național de cercetare, și anume includerea Laserului de la Măgurele (ELI-NP) în consorțiul european de infrastructură de cercetare ELI-ERIC :

            „În calitate de președinte al Comisiei pentru Știință, Inovare și Tehnologie din Senatul României, îmi iau angajamentul ferm față de cetățeni, cercetători, profesori, reprezentanți ai autorităților implicate în demersul privind revenirea României în consorțiul european, că voi contribui la împlinirea acestui deziderat, la prioritizarea pe agenda legislativă a inițiativelor ce au ca țintă dezvoltarea acestui important proiect de cercetare, precum și la coagularea forțelor tuturor actorilor implicați într-un spațiu de deliberare privind viitorul Laserului de la Măgurele, în cadrul comisiei pe care o prezidez. Îmi pun încrederea că vom avea cu toții discernământul și rațiunea necesară pentru a depăși acest moment al discuțiilor sterile și, de astăzi, ne apucăm de treabă, indiferent de pozițiile pe care le ocupăm, indiferent de culoarea politică, indiferent de ambiții sau obiective personale. La fel ca un laser, România trebuie să meargă tot înainte.”