Programul Teatrului Regina Maria din Oradea, in luna octombrie
Cultura

Programul Teatrului Regina Maria din Oradea, in luna octombrie

Începând cu luna octombrie, spectatorii orădeni sunt invitați să se bucure de spectacolele Teatrului Regina Maria sub cupola teatrului. Vrem să jucăm cât mai mult în sălile de teatru, așa că, pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară, vă invităm să respectați câteva reguli importante:
  • Purtarea măștii (medicală/non-medicală) pe toată durata evenimentului (de la intrarea în foaier, până la părăsirea clădirii) este obligatorie. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul;
  • Teatrul își rezervă dreptul de a efectua un triaj observațional la intrare și de a nu permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree) și temperatură mai mare de 37,3°C;
  • Termoscanarea se va face de către personalul teatrului. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în teatru;
  • Dezinfectați-vă mâinile cu dezinfectantul avizat pe bază de alcool, care va fi pus la dispoziție la intrare;
  • Spectatorii sunt rugați să mențină distanțarea de minimum 1,5 m între persoane în zonele de acces, la toalete și la ieșirea din teatru;
  • Spectacolele se vor desfășura fără pauze pentru a se evita aglomerarea spațiilor din foaiere;
  • Pentru a evita aglomerarea zonelor de acces, spectatorii sunt rugați să ajungă cu 60 de minute înainte de începerea spectacolului;
  • Intrarea şi ieşirea publicului se vor efectua gradual, rând cu rând, astfel încât să nu se creeze aglomerație. Accesul în sala de spectacol se va face în ordinea venirii spectatorilor, fără a staționa în foaier;
  • Distanța dintre scenă şi spectatori trebuie să fie de minimum 3 m, motiv pentru care primul rând de scaune este blocat;
  • Conform capitolului IX, lit. h (ii) din Ordinul 1495/20202 va fi alocat câte un scaun liber între spectatori, chiar dacă sunt din aceeași familie;
  • Ieşirea din sală se va efectua începând cu rândurile cele mai apropiate de ușile de evacuare;
  • Se interzice spectatorilor consumul de alimente și băuturi în incinta teatrului.

Duminică, 11 octombrie, de la orele 11:00 și 19:00, la Sala Arcadia are loc premiera spectacolului 1+1=1, o creație inedită a echipei Trupei Arcadia, un spectacol non-verbal realizat în întregime cu proiecție și elemente de video mapping. Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta mai mare de 12 ani.

Marți, 13 octombrie, de la ora 19:00, copiii cu vârsta de peste 3 ani sunt invitați să o însoțească pe Scufița Roșie care pornește spre bunica ei și va avea parte de numeroase peripeții.

Joi, 15 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Arcadia, va avea loc spectacolul Dor și drag de cântec, un eveniment artistic inedit susținut de echipa Ansamblului Artistic Profesionist Crișana, vineri, 16 octombrie de la ora 19:00, tot la Sala Arcadia, îi invităm pe copiii care îndrăgesc poveștile emoționante să participe la spectacolul Frumoasa și Bestia, iar sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 11:00, la Cenușăreasa.

Joi, 22 octombrie și duminică, 25 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Arcadia, are loc premiera spectacolului Trei femei înalte de Edward Albee, regia Diana Păcurar, din distribuția căruia fac parte actorii Corina Cernea, Mihaela Gherdan, Alina Leonte și Eugen Neag. Spectacolul este recomandat persoanelor cu vârsta mai mare de 16 ani.

Miercuri, 11 octombrie, de la ora 18:00, pe scena Sălii Arcadia vor urca talentații artiști ai Ansamblului Artistic Profesionist Crișana, care îi vor încânta pe spectatorii care îndrăgesc folclorul cu un program artistic impresionant: Drag mi-i cântecul și jocul.

Vineri, 30 octombrie, de la ora 19:00 și sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 11:00, la Sala Arcadia îl puteți întâlni pe Pinocchio, iar în 31 octombrie, de la ora 18:oo, tot la Sala Arcadia, va avea loc spectacolul-proiecție 1+1=1.

            Luna octombrie se încheie cu premiera spectacolului Moștenirea norocului de Thanasis Papathanasiou si Mihalis Reppas, regia Radu Nichifor, o comedie neagră contemporană năucitoare, în care umorul capătă nuanțe întunecate, fără a-și pierde nicio secundă din haz.

            Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a teatrului care este deschisă marți și joi între orele 14-18 și sâmbătă între orele 10-12 (orar provizoriu). Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte de fiecare spectacol sau online pe www.eventim.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0359/452.324.

Pentru mai multe informații despre program sau spectacole, vă invităm că vizitați site-ul www.teatrulreginamaria.ro sau să ne urmăriți pe paginile de Facebook @TeatrulReginaMaria, @TeatrulArcadia și @AnsamblulCrișana

OCTOMBRIE 2020 program teatru oradea
OCTOMBRIE 2020 program teatru oradea
loading...