Primăria Oradea informează cetățenii că, în perioada Sărbătorilor Pascale (18–21 aprilie 2025), programul de lucru cu publicul al Compartimentului de Stare Civilă va fi modificat. În acest interval, doar activitatea de înregistrare a deceselor va fi disponibilă, conform unui orar special.
„Vineri, 18 aprilie și duminică, 20 aprilie, activitatea este complet suspendată”, au transmis reprezentanții Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor.
Pentru sâmbătă, 19 aprilie, și luni, 21 aprilie, se asigură doar înregistrarea deceselor, între orele 09:00 și 13:00. „În rest, toate celelalte activități de stare civilă sunt suspendate și vor fi reluate începând de marți, 22 aprilie, de la ora 08:00”, au precizat aceștia.
Persoanele care au nevoie de informații legate de înregistrarea deceselor în această perioadă pot apela numărul de telefon 0259 409 410, în intervalele orare menționate.
Ne găsiți și pe Google News