Polițiștii Compartimentului Delicte Silvice – Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au acționat împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Oradea pe linia controlului circulației materialului lemnos și a respectării legislației silvice de către agenții economici de profil.
Astfel, în urma controlului efectuat la o societate comercială cu sediul în comuna Șoimi, județul Bihor, s-a constat că, în perioada 7 – 26 noiembrie 201, au fost expediați 129,63 metri cubi de lemn rotund, speciile fag, cer și carpen, fără provenință legală.
Agentul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos, în valoare de 28.551,53 lei, a fost confiscat valoric.
De asemenea, în urma controlului efectuat la o altă societate comercială cu sediul în comuna Moisei, județul Maramureș, cu punct de lucru în comuna Oșorhei, județul Bihor, în urma inventarierii stocurilor scriptice și faptice, s-a constatat că societatea a expediat, fără documente de proveniență, 56 de metri cubi de cherestea de rășinoase.
Și în acest caz s-a luat măsura sancționării contravenționale a agentului economic, cu amendă în valoare de 5.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar cheresteaua expediată fără documente legale, în valoare de 35.784 lei, a fost confiscată valoric.



