Ministerul Afacerilor Interne a scos in dezbatere publica un proiect, finantat prin PNRR, prin care vrea sa inlocuiasca 8.5 milioane de buletine vechi cu noile carti electronice de identitate (CEI), pana la sfarsitul anului 2023
Acestea vor fi gratuite pentru populatie, iar din 2030, oricine vrea să iasă din țară va trebui să aibă un astfel de document sau va avea nevoie de pașaport pentru a putea calatorii in UE
In contextul digitalizării serviciilor furnizate în administrație publică, este reglementată posibilitatea gestionării identității electronice în scopul creșterii accesului la serviciile publice.
O schimbare majoră propusă de MAI vizează informațiile care apar pe noile cărți electronice de identitate. Locul nașterii va fi doar în format electronic, stocat pe cipul cărții electronice de identitate, fără a mai fi prezent nici pe noile cărți de identitate simple.
Adresa de domiciliu va rămâne inscripționată pe cărțile de identitate simple, dar nu va mai fi inscripționată și pe verso-ul cărții electronice de identitate, ca în prezent. Adresa de domiciliu și respectiv de reședință vor fi de asemenea stocate pe cip-ul cărții electronice de identitate. Înscrierea adresei de domiciliu doar în suportul electronic al cărții electronice de identitate (CEI) se va face pentru a se elimina obligația preschimbării CEI atunci când vrei să îți schimbi domiciliul, se arată în nota de fundamentare. Procedura preschimbării domiciliului va fi furnizată exclusiv în mediul digital, fără să te mai prezinți la ghișeu.
Noua carte de identitate are dimensiunea unui card bancar și păstrează în memoria electronică fotografia titularului, două amprente digitale, un certificat digital și toate datele care sunt tipărite pe act.
Documentul are o valabilitate de zece ani, pentru persoanele care au peste 18 ani, cinci ani pentru cele care au între 14 și 18 ani și nelimitată, după împlinirea vârstei de 70 de ani.
România se va alinia astfel tendințelor europene. Conform Regulamentului UE 2019/1157 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 cu privire la îmbunătățirea securității cărților de identitate cetățenilor Uniunii Europene și a documentelor de ședere emise cetățenilor Uniunii Europene și ale membrilor familiilor acestora care își exercită dreptul la libera circulație, România era obligată să emită cartea electronică de identitate.
Ne găsiți și pe Google News