Asociația Gaudiopolis Oradea, care derulează activităţi de educaţie culturală, spirituală și oferă sprijin moral şi material persoanelor defavorizate și marginalizate, organizează cea de-a doua ediție a proiectului „Magia cadoului din cutia de pantofi”.
Astfel, după succesul campaniei de anul trecut, am ajuns la concluzia că trebuie să organizăm și de această dată acest proiect.
În fapt, proiectul „Magia cadoului din cutia de pantofi” NU reprezintă Moș Crăciun sau sărbătoarea de Crăciun. Practic, este doar un simplu gest din partea unor oameni cu suflet mare care doresc să ajute, punând în cutii de pantofi cadouri pentru copiii și familiile defavorizate. Este vorba despre empatie, altruism și compasiune.
Pe această cale va invităm să ne facem singuri un dar, aducând bucurie în inima unui copil. Veți vedea, nu e nimic complicat, sunt doar câțiva pași simpli pe care îi poate parcurge fiecare dintre noi.
Anul acesta am ales ca locație Centrul de plasament „Sfanta Treime” din Galospetreu și Centrul Scolar de Educație Incluzivă „BONITAS” din Oradea, unde putem duce cutiile de pantofi încărcate cu bucurie celor 177 de copii (30 de copii la centrul din Galospetreu și 147 la școala specială Bonitas. Vârsta copiilor este intre 7 – 18 ani).
Cum procedăm?
PASUL 1 – aveți nevoie de:
- – o cutie goală de pantofi, cu tot cu capac
- – hârtie de împachetat cadouri
- – o foarfecă sau un cutter
- – timp și resursele necesare pentru a cumpăra lucrurile pe care vreți să le dăruiți unui copil.
PASUL 2
- – se învelesc frumos în hârtie, separat, cutia și capacul ei, apoi puneți în cutie ceea ce ați cumpărat:
- – dulciuri (ciocolată, biscuiți, napolitane), dar NU ceva perisabil cum ar fi banane, portocale, iaurt etc;
- – articole școlare: caiete de scris, creioane colorate, un penar;
- – jucării;
- – produse de igienă personală – periuță și pastă de dinți, săpun, șampon, gel de duș;
- – o felicitare de Crăciun;
- – articole de îmbrăcăminte;
- – orice alt cadou de care știți că s-ar bucura copiii dvs. sau de care v-ați fi bucurat chiar dvs. dacă erați în locul lor.
PASUL 3 – Nu puneți în cutii lucruri pe care nu v-ar plăcea nici dvs. să le primiți.
- – Toate lucrurile trebuie să fie noi.
- – Nu lipiți capacele pe cutii, vor fi lipite în momentul și în locația unde se va face colectarea, unde vor fi lipite și etichetele speciale cu vârsta și sexul copilului în funcție de continutul cutiei.
Data limită de colectare pentru campania Shoebox – 10 decembrie 2019, cadourile adunate vor porni spre centrul de plasament în data de 13.12.2019.
Punct de colectare: Oradea, str. Republicii nr.10A, Ap.3
Program de colectare cu programare telefonica în prealabil 0740293945 (Norbert)
Vineri, sâmbăta și duminică între orele 18:00 – 20:30.
Asociația Gaudiopolis:
- – Cont RON: RO19 BTRL RONC RT04 5331 3101
- – Cont EURO: RO66 BTRL EURC RT04 5331 3101
www.facebook.com/gaudiopolis.varadiensis
Ne găsiți și pe Google News