Doi politisti bihoreni nevoiti sa faca uz de arma pentru a se apara de furia a 4 indivizi din Ciumeghiu, judetul Bihor
Stiri Bihor

Doi politisti bihoreni nevoiti sa faca uz de arma pentru a se apara de furia a 4 indivizi din Ciumeghiu, judetul Bihor

Structura de comunicare publică din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, ne transmite, intr-un comunicat de presa, informarea cu privire la retinerea si deschiderea unui dosar penal impotriva a 4 indivizi ce au batut 2 politisti in Ciumeghiu

Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta din data de 13.11.2019, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva a patru inculpați ( trei bărbați și o femeie ) pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj în formă agravată și tulburarea ordinii și liniștii publice, fapte prev. şi ped. de art. 257 alin. 1 și 4 rap. la art. 193 alin 2 Cod penal și rap. la art. 206 alin. 1  Cod penal, respectiv art. 371 Cod penal. 

Prin ordonanţa din data de 13.11.2019 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta inculpații au fost reţinuți pe o durată de 24 ore.

Iata care este firul evenimentelor petrecute in 12 noiembrie, cand doi politisti au trebuit sa faca uz de arma pentru a aplana un conflict

La data de 12.11.2019, în jurul orei 15.20, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu (patrulare), cele două persoane vătămate, polițiști îmbrăcați în uniforma specifică profesiei, au fost dirijate de către dispecer pentru aplanarea unui scandal și a unei agresiuni în derulare, reclamate prin SNAU 112 de către o persoană în localitatea Ciumeghiu, jud. Bihor. Polițiștii au ajuns la locul incidentului în jurul orei 15.00. La fața locului se aflau membrii unui echipaj SMURD care acordau îngrijiri medicale unei persoane, mama apelantei, care le-a comunicat agenților de poliție că atât ea, cât și fiica ei gravidă au fost agresate de către unul dintre inculpați. De asemenea, a mai precizat că fiica ei a fost transportată cu forța de către acel  inculpat la domiciliul lui, situat tot în localitatea Ciumeghiu, jud. Bihor.

Având în vedere aceste aspecte, cei doi agenți de poliție s-au deplasat la domiciliul inculpatului unde au identificat-o pe persoana în cauză, gravidă, prezentând urme de violență în zona capului, membrelor și gâtului. Mai mult, aceasta le-a relatat agenților de poliție că a fost agresată și că se simte în pericol, rugându-i să o transporte de acolo, având nevoie de îngrijiri medicale. La fața locului, în momentul în care au ajuns cei doi polițiști, se aflau și ceilalți trei inculpați, care sunt fratele, respectiv tatăl și mama primului inculpat.

Atitudinea recalcitrantă a inculpaților, în special a  primului inculpat, a degenerat în fapte tipice în momentul în care unul dintre polițiști a încercat să introducă persoana agresată pe bancheta din spate a autospecialei. Astfel, unul dintre polițiști a fost trântit la pământ, agresat, fiindu-i aplicate multiple lovituri cu pumnii și picioarele, fiindu-i cauzate leziuni corporale ce au necesitat spre vindecare 10 zile de îngrijiri medicale. În același context, imediat după, unul dintre inculpați s-a îndreptat amenințător spre cealaltă persoană vătămată, polițist în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu un bolovan de circa 30 cm ridicat deasupra capului, pe care l-a aruncat înspre primul polițist, lovindu-l în picior când acesta a încercat să intervină (având pistolul scos din toc), tulburând prin toată conduita ordinea și liniștea publică. Modul în care  au acționat inculpații a impus utilizarea spray-ului lacrimogen din dotare de către unul dintre polițiști și efectuarea a trei focuri de armă în plan vertical (inițial două, lucru care i-a calmat doar temporar pe inculpați, iar apoi un al treilea care a generat o dezamorsare suficientă a tensiunii astfel încât să se asigure părăsirea locului).

În tot acest interval de timp, în ciuda intervenției organelor statului, inculpata a aplicat multiple lovituri în zona feței și a exercitat acte de violența ( tras de păr ) față de persoana pentru care au intervenit polițiștii.

La data de 13.11.2019 procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpaților, la finalul dezbaterilor Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Salonta dispunând arestarea preventivă a trei dintre inculpați pentru o perioadă de 30 zile, față de cel de-al patrulea inculpat fiind dispusa masura preventivă a controlului judiciar.

Facem precizarea că punerea in mișcare a acțiunii penale împotriva inculpaților la care facem referire mai sus și arestarea preventivă a acestora reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedura penală, și nu pot, în nici un caz, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

În măsura în care datele prezentate vor impune precizări de natura celor destinate publicității în raport de specificul cauzei și faza procesuala în care se află aceasta, vom comunica in consecință.

loading...