Anunțuri publicitare
Ieri a intrat in vigoare noua Lege a Asociatiilor de proprietari. Fondul de rulment devine obligatoriu
Economie

Ieri a intrat in vigoare noua Lege a Asociatiilor de proprietari. Fondul de rulment devine obligatoriu

De vineri, 28 septembrie a intrat în vigoare noua Lege a Asociaţiilor de proprietari, care aduce schimbări pentru proprietarii de rând. Una dintre acestea este obligativitatea plăţii fondului de rulment care va încuraja restanţierii, aşa cum susţine Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari.

Noua lege 196/2018 a Asociaţiilor de proprietari a apărut în Monitorul Oficial pe data de 30 iulie, iar de vineri a intrat în vigoare. Actul normativ crează şi o răspundere mai mare din partea preşedintelui de asociaţie sau a membrilor comitetului.

„Legea nu vine cu ceva nou, care să rezolve ceva. Nu există noutatea bună a acestei legi, în schimb există schimbări în sens negativ, o întoarcere în timp. Un exemplu este că cei care ar trebui să se ocupe de asosciaţiile de proprietari, şi aici mă refer la instituţiile statului, nu sunt calificate, şi nu spune nicăieri în lege că personalul autorităţilor locale trebuie să fie calificat, ceea ce este o mare carenţă şi o mare problemă”,a explicat Radu Opaina pentru Mediafax.

Specialistul mai spune că noua lege stabilieşte ca administratorii să deţină certificate de calificare, iar în opinia preşedintelui FAPR, insitutţiile abilitate nu sunt pregătite să califice administrator.

loading...