Deputatul PNL Bihor, Florica Chereches pune, din nou, presiune pe ministrul Transporturilor, Lucian Sova, solicitandu-i acestuia sa ia masuri in ceea ce priveste DN76, avand in vedere faptul ca unele portiuni din acest drum extrem de circulat, au fost lasat de izbeliste.
„Revenind la întrebarea nr 4485A/06.06.2018 la care nu am primit nici acum răspuns, vă reamintesc de starea dezastruoasă a carosabilului de pe DN 76, tronsonul care face legătura între comunele Lunca (Jud. Bihor) și Vârfurile (Jud. Arad). Contractul semnat pentru reabilitarea acestui tronson a fost reziliat în iarna anului trecut, iar din acel moment, din câte știu, nu a existat nicio altă acțiune pentru a relua lucrările de reabilitare. Această zonă rămâne în continuare un real pericol pentru toți conducătorii auto. În urmă cu câteva luni, o alunecare de teren pe tronsonul Criștiorul de Jos – Vârfuri, a blocat circulația pe DN 76 timp de 2-3 zile, obligând șoferii să facă o ocolire de aproximativ 150 km, pentru a ajunge dintr-o parte în alta„, scrie deputatul in intrebarea trimisa ministrului Sova.
De asemenea, Chereches, ii aminteste ministrului Sova ca, drumul de legatura dintre Cristior si Varfurile nu este asfaltat, iar acest neajuns este un chin pentru soferii ce trec prin acea zona, acestia riscand, de fiecare data, sa-si strice masinile.
„Starea acestui tronson reprezintă un real pericol de accidente, mai ales avand în vedere faptul că drumul de legătură dintre Criștior și Vârfuri nu este asfaltat. Acest lucru duce de asemenea la deteriorarea vehiculelor care sunt nevoite sa traverseze această zonă.
Domnule Ministru, vă rog să-mi comunicați ce demersuri ați întreprins pentru a începe lucrările de reabilitare pe acest tronson și când estimați că vor fi finalizate aceste lucrări?”
In continuare, deputatul liberal Florica Chereches, il chestioneaza pe Sova si in legatura cu tronsonul Varfurile Ionesti, un drum abandonat de aproape 5 ani: „De asemenea, când veți începe lucrările pe tronsonul Vârfurile – Ionești, în lungime de aproximativ 20 de km, care a fost complet abandonat de aproape 5 ani?„
„Vă amintesc de asemenea că pe tronsonul Pocola- Oradea, acolo unde carosabilul a fost reabilitat prin procedura reciclării asfaltului, calitatea acestuia lasă mult de dorit pe mai multe porțiuni, datorită faptului că nu s-a mai turnat stratul de uzură final”, mai scrie deputatul Chereches, cerandu-i ministrului Transporturilor un termen de finalizare si pentru acest tronson: „Vă rog să-mi comunicați când se va finaliza această lucrare și care este motivul pentru care aceasta nu s-a executat până la capăt, la momentul respectiv.„
„Pe când estimați finalizarea completă a drumului DN 76, aflat de mult prea multă vreme în reabilitare, fapt care afectează turismul din zonă, activitățile economice și circulația din zonă?”, intreaba la final deputatul PNL Bihor Florica Chereches.
Ne găsiți și pe Google News