Echipa nationala de arte martiale se pregateste la Salard, judetul Bihor
Sport

Echipa nationala de arte martiale se pregateste la Salard, judetul Bihor

Timp de 4 zile, componentii echipei nationale a Federatiei Romane de Sporturi Martiale Coreene s-au reunit in vederea efectuarii primului cantonament, ce s-a desfasurat in comuna Salard unde s-au putut bucura de sprijinul d-lui primar Dr. Nagy Miklos si a consilierului Kindle Walter, care au asigurat cazarea si sala de antrenament pentru intregul lot.

   Prima reuniune a lotului a adunat 22 sportivi din Baia Mare, Cluj, Dej, Timisoara si Oradea. Sportivii au avut 3 antrenamente pe zi, iar antrenamentele au fost focalizate pe pregatirea fizica, tehnica, tactica si psihologica. Antrenorii echipei nationale Mircea Muntean 6DAN (presedintele federatiei), Romeo Tulkos 5DAN (vicepresedinte), Tripa Ferenc 4DAN, Andreea Ganea 3DAN si Victor Leahu 3DAN si-au propus ca scop participarea la Campionatul European de Taekwon-do ITF din perioada 24-30 aprilie 2018 cu un lot de cca 20 sportivi si spera sa reuseasca clasarea in primele 15 tari. Antrenamentele de lot national se vor repeta in lunile ianuarie si martie , iar antrenorii de lot vor urmari ca sportivii sa ajunga la varful de forma la Campionatul European. 

   “La urmatorul cantonament vom convoca un lot largit de peste 30 sportivi, evident nu toti vor participa la Campionatul European. Ne straduim sa formam echipele de juniori, seniori si veterani, in ideea sa putem participa si la probele pe echipe, nu doar la cele individuale, astfel vor creste sansele de a obtine medalii si de a ne clasa pe o pozitie cat mai buna in clasamentul natiunilor.”-Romeo Tulkos.

   Doi sportive din echipa de seniori au lipsit de la pregatirea de lot , Dombi Gyula suferind recent o interventie chirurgicala, iar Bogdan Gug a reprezentat federatia la congresul mondial de taekwon-do ITF ce s-a desfasurat in Coreea de Nord, insa ei vor participa la Campionatul European din Estonia.

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

loading...