Duelul viorilor – Stradivarius versus Guarneri ajunge la Oradea pe 1 aprilie
Cultura

Duelul viorilor – Stradivarius versus Guarneri ajunge la Oradea pe 1 aprilie

Pe 1 aprilie, de la ora 19, turneul DUELUL VIORILOR va ajunge la Oradea la Teatrul Regina Maria, cu un recital extraordinar cuprinzând piese de mare popularitate susţinut de violoniştii Liviu Prunaru (vioara Stradivarius) şi Gabriel Croitoru (vioara Guarneri del Gesu) şi de pianistul Horia Mihail.

Turneul Naţional revine în 2019 cu „colecţia de primăvară”, într-o variantă ce va poposi la Alba Iulia, Oradea, Cluj Napoca şi Bistriţa, între 31 martie şi 3 aprilie, violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail ajungând astfel la a noua ediţie a turneului şi încadrând evoluţiile lor în această formulă, între concertele simfonice pe care le susţin pe scenele ţării de-a lungul întregului an, „colecţia de toamnă” urmând a fi lansată în a doua parte a anului.

Longevitatea întâlnirilor duelistice purtând semnătura Liviu Prunaru – vioara Stradivarius, Gabriel Croitoru – vioara Guarneri del Gesu, Horia Mihail – pian, începute în 2011, depăşeşte aşteptările multora. 2011 era un an de reașezări, în care cei trei muzicieni au acceptat provocarea de a juca povestea unui conflict imaginar pentru supremație a familiilor celor doi mari lutieri italieni : Stradivarius și Guarneri. S-au revăzut an de an în aceeaşi formulă, iar în 2017 au chemat şi întăriri, duelul ajungând pentru o ediţie la… patru personaje „violonistice”.

            Privind înapoi la cele nouă ediţii, ne reamintim că Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru reprezintă o generație de forță a artei violonistice românești aflată acum în deplină maturitate, că sunt doi muzicieni care au demonstrat în acești ani că știu să depășească orgoliile unicității personalității artistice, ducând acest proiect din cele mai mici orașe ale țării în care ne aflăm, până la Carnegie Hall din New York și demonstrând astfel că muzica și arta pot  face ca în mod potențial aceste limite să nu mai existe.

            Viaţa lor concertistică merge mai departe, la fel cea pedagogică, de-a lungul unei stagiuni, zilele în care cele două viori rămân să se odihnească în cutiile lor sunt, practic, inexistente.

loading...