Doi tineri bihoreni, prinsi drogati in trafic. Acestia au acum dosar penal
Stiri Bihor

Doi tineri bihoreni, prinsi drogati in trafic. Acestia au acum dosar penal

La data de 30 iunie a.c., în jurul orei 02.30, pe drumul județean 764, în localitatea Aștileu, județul Bihor, polițiștii Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd au depistat în trafic un tânăr de 23 de ani, din localitatea Peștere, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că ar fi consumat substanțe psihoactive.

Tot la data de 30 iunie a.c., în jurul orei 17.30, pe strada Piața 1 Decembrie din municipiul Oradea, județul Bihor, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un tânăr de 28 de ani, din comuna Cetariu, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că ar fi consumat substanțe psihoactive.

În urma testării preliminare, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoanele fiind conduse la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii consumului unor substanțe interzise.

În ambele cazuri a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se afla sub influența unor substanțe psihoactive.

foto: arhiva

Ne găsiți și pe Google News