Doi orădeni au fost prinși în flagrant de polițiștii bihoreni în timp ce încercau să comercializeze țigarete de contrabandă, într-o piață din Oradea.
Stiri Oradea

Doi orădeni au fost prinși în flagrant de polițiștii bihoreni în timp ce încercau să comercializeze țigarete de contrabandă, într-o piață din Oradea.

Aproape 30.000 de țigarete nemarcate au fost confiscate de la cei doi, în urma unor perchezițiilor domiciliare și din autoturismul acestora. Ambele persoane au fost reținute.

Miercuri, 10 martie a.c., într-o piață agroalimentară din municipiul Oradea, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat în flagrant delict un bărbat de 29 de ani și o femeie de 40 de ani, ambii din Oradea, în timp ce dețineau, spre comercializare, 5.200 de țigarete provenite din contrabandă, care erau ascunse sub dalele din beton deasupra cărora era parcat autoturismul unuia dintre aceștia (anexăm foto).

Acțiunea de prindere în flagrant a celor două persoane a fost organizată de polițiștii bihoreni în cadrul dosarului penal în care se efectuau cercetări față de acestea, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, după ce, la 18 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice i-au depistat pe cei doi în aceeași piață din Oradea, în timp ce dețineau, în portbagajul autoturismului, alte 3.400 de țigarete de diferite mărci, provenite din contrabandă, pe care le ofereau spre vânzare (anexăm foto).

În aceeași zi (18 februarie a.c.), pentru documentarea și probarea activității infracționale a acestora, polițiștii bihoreni au efectuat două percheziții domiciliare la imobilele deținute de către cele două persoane, în cadrul cărora au fost descoperite și ridicate în vederea cercetărilor 20.320 de țigarete de diferite mărci, provenite tot din contrabandă (anexăm foto).

Prejudiciul total cauzat astfel bugetului general consolidat al statului este de aproximativ 20.000 de lei, reprezentând taxe vamale, accize și TVA.

Miercuri, 10 martie a.c., în urma acțiunii de prindere în flagrant, cele două persoane au fost  conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, iar după audierea acestora și administrarea probatoriului în cauză, polițiștii de investigare a criminalității economice le-au reținut, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Poliției Bihorene.

Joi, 11 martie a.c., în urma prezentării acestora la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, procurorul a dispus față de ambele persoane măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile și interdicția de a se apropia de piețele agroalimentare.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor două persoane.