Prefectul Dumitru Țiplea atrage atenția asupra faptului că notificarea furnizorilor prin intermediul unei cereri este obligatorie pentru entitățile care doresc să beneficieze de măsurile de plafonare și compensare a prețurilor la gaz și energie electrică.
Instituția Prefectului – Județul Bihor a emis o circulară în atenția Consiliului Județean Bihor, primăriilor și serviciilor publice deconcentrate prin care informează asupra măsurilor guvernamentale de plafonare și compensare a facturilor de furnizare a energiei electrice.
În informare se arată că beneficiarii acestor măsuri, conform Legii nr. 259/2021 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, pot fi:
- – întreprinderi mici şi mijlocii, cabinete medicale individuale şi alte profesii liberale, indiferent de forma de organizare;
- – microîntreprinderi, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, organizate potrivit legii;
- – spitale publice şi private, unităţi de învăţământ publice şi private, precum şi creşe;
- – organizaţii neguvernamentale reglementate potrivit legii, precum şi unităţile de cult;
- – furnizori publici şi privaţi de servicii sociale prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale;
- – instituții de cultură.
Categoriile menționate pot notifica furnizorii de electricitate sau gaz prin intermediul unei cereri pentru a beneficia de recalcularea facturilor începând cu luna noiembrie 2021.
Model Cerere (.doc)



