fbpx
Anunțuri publicitare
Club de dezbateri la Colegiul “Eminescu” din Oradea
Stiri Oradea

Club de dezbateri la Colegiul “Eminescu” din Oradea

În cadrul Colegiului Național “Mihai Eminescu” din Oradea a luat fiinţă în toamna anului trecut (2018) – sub bagheta expertă a doamnei profesor Elvira Groza – un „Club de dezbateri”.

Acesta este un cerc care îşi propune cultivarea abilităţilor de comunicare şi argumentare pentru elevii de liceu de la toate specializările existente în cadrul Colegiului. Formatul practicat în cadrul clubului pune accent pe tehnicile de persuasiune, strategii de argumentare, impactul asupra auditoriului – elemente definitorii pentru dezvoltarea personală a tinerilor în contextul dinamic al evoluţiei societăţii actuale.

Valorile promovate sunt deschiderea către dialogul multicultural, toleranţa faţă de opiniile adverse sau minoritare, responsabilitate în luarea deciziilor obiective, eficientizarea comunicării prin dezvoltarea gândirii critice, dezvoltarea abilităţilor retorice şi oratorice, dezvoltarea capacităţii de analiză şi sinteză, promovarea deschiderii culturale, oferirea unui cadru organizat pentru schimbl de idei, formarea capacităţii de a cerceta, analiza şi identifica soluţii, precum și promovarea individului conştient şi responsabil, implicat activ în societate.

Ne propunem ca prin întâlnirile săptămânale pe care le avem Clubul de dezbateri să devină un spațiu în care ideile să se confrunte – după documentarea de rigoare, desigur – într-un mod critic, dar solid argumentat. Aici învățăm că nu putem avea dreptate tot timpul, dar că putem dispune întotdeauna de argumente și juste temeiuri” – îmi mărturisea acum ceva timp doamna profesor de filosofie Elvira Groza.

În data de 22 noiembrie 2018 a avut loc prima ieșire în public a debaterilor eminescieni – dezbatere ce s-a desfășurat în sala de festivități a Colegiului orădean, în fața unui auditoriu numeros și curios în același timp – tema abordată fiind cuprinsă în întrebarea “ce contează mai mult în educația elevilor de astăzi: lectura sau calculatorul?” O a doua dezbatere cu public s-a desfășurat cu ocazia Zilelor Colegiului – în data de 16 ianuarie – tema abordată de această dată fiind PRO sau CONTRA uniformizării în școală (dar nu numai, desigur…).

Mai trebuie spus că dezbaterile reprezintă o formă de argumentare cunoscută încă din Grecia antică, cultivată ca antrenament al argumentării. Dezbaterile vizează formarea deprinderilor de a argumenta la elevii de liceu. Există mai multe formate de dezbateri, toate având în comun abordarea unei teme din două perspective diametral opuse. Abordarea de tip pro-contra le dezvoltă participanţilor abilitatea de a analiza diverse probleme controversate din multiple perspective, oferind o imagine nedistorsionată de prejudecăţi sau opinii majoritare, îi obligă să emită judecăţi asupra unui fenomen sau fapt folosind criterii obiective, să apere o poziţie folosind argumente susţinute de dovezi şi nu de opinii.

Participarea la ședințele Clubului de dezbateri de la Colegiul Eminescu din Oradea sunt voluntare, fiind așteptați să se înscrie la acest cerc câți mai mulți elevi interesați de arta oratoriei. Ședințele clubului sunt săptămânale, ele desfășurăndu-se după orele de curs, în fiecare zi de joi, de la ora 14.

Prof. Daniel Topala

Anunțuri publicitare
loading...