Au inceput lucrarile la parcarea multietajata de pe George Baritiu (Stadionul Vointa)
Stiri Oradea

Au inceput lucrarile la parcarea multietajata de pe George Baritiu (Stadionul Vointa)

Lucrările la parcarea multietajată ce urmează a fi construită în incinta bazei sportive Voința, pe strada Academiei – George Barițiu din Oradea, sunt în faza realizării infrastructurii fundațiilor pentru cele două corpuri de clădire: Corpul A – Parcare și Corpul B – Birouri.

După demolările ce s-au impus în zonă și organizarea de șantier, au fost trasate săpături pentru realizarea fundațiilor. În prezent, a fost turnată integral fundația pentru corpul de birouri, iar cea aferentă parcării a fost turnată în proporție de 60%. Tot în această perioadă, au fost deviate rețelele de termoficare din zonă.

Suprafața terenului aferent parcării este de 4.387 mp, iar suprafața desfășurată (corpurile A și B) ajunge la 8.355 mp. Sunt prevăzute 336 de locuri de parcare, dintre care 324 locuri auto, 6 locuri pentru persoanele cu dizabilități și alte 6 pentru motociclete.

Construcția va fi structurată astfel: un demisol, parter, două etaje și terasă. Parcarea va avea dublu acces, de pe strada George Barițiu și, prin intermediul unui drum de legătură, din strada Academiei. Odată cu realizarea acestei investiții, ne dorim să îmbunătățim problema locurilor de parcare din zona centrală a Oradiei“, precizează Liviu Andrica, directorul Administrației Domeniului Public Oradea.

Terenul pe care urmează să fie construită parcarea este situat lângă Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Palatul Poștelor și Biserica Romano-Catolică „Maica Îndurerată”, într-un perimetru delimitat de arterele majore de circulație de pe străzile Roman Ciorogariu, George Barițiu, Moscovei și Academiei, cu acces dinspre strada George Barițiu.

Valoarea investiției este de 15,3 milioane lei, fără TVA, finanțarea lucrărilor fiind asigurată de către Administrația Domeniului Public SA Oradea. Lucrările sunt realizate de Construcții Bihor, termenul de execuție fiind de 18 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, și anume 21 iulie 2021.

loading...