La sfârșitul săptămânii trecute, s-a încheiat campania de plantări de primăvară, în cadrul căreia Primăria Oradea a plantat primii 272 de arbori dintr-un total de 500 câţi vor fi plantați în acest an, anunta Primaria Oradea
Ceilalți 228 de arbori vor fi plantați în cadrul campaniei de plantări de toamnă.
Toți arborii au îndeplinit condițiile prevăzute în caietul de sarcini, respectiv au o înălțime de 4 m, o circumferință de 24 cm și au fost prevăzuți cu balot de pământ.
Astfel, au fost plantați 178 de platani, 5 stejari și 89 de frasini, în următoarele zone ale orașului: cartierul Nufărul, B-dul Dacia, str. Secarei, str. Codrilor, Parc I.C Brătianu, str. W. Shakespeare, Piața Unirii, Parc Onisifor Ghibu, Parcare Aquaparc Nymphaea, Parc Ghioceilor, str. O. Goga, str. Feldioarei, str. Emilian Mircea Chitul, Dragoș Vodă, Parc Bălcescu, Mal Pârâul Peța, Parc Padișului, Republicii pietonal etc.
Firma de la care s-au achiziționat arborii este S.C Adenandra S.R.L., aceasta ocupându-se de lucrările de plantare și având obligația să îi întrețină timp de 2 ani, cât este termenul de garanție. Valoarea primei tranșe de arbori este de 282.880 lei (fără TVA).
Toate lucrările de plantare au fost executate în conformitate cu prevederile caietului de sarcini.
În continuare, S.C Adenandra S.R.L. urmează să monteze tutori la toți arborii plantați.
Menţionăm că se află în procedură de achiziție publică un număr de 2100 de arbori, care vor fi plantați în perioada 2019 -2021.
CITESTE SI: Primaria Oradea va planta 3.000 de arbori, in municipiul Oradea, in urmatorii 3 ani
Ne găsiți și pe Google News