Dezastrul de la Aeroportul Oradea continua si cu ajutorul constructorilor, UTI Grup si Eldiclau SRL, castigatorii licitatiei pentru constructia terminalului II al aeroportului, care, dupa castigarea licitatiei in iulie 2017, aveau la dispozitie 12 luni pentru finalizarea acestui terminal.
“În momentul de față, la Aeroportul Internațional Oradea sunt în desfășurare lucrările de modernizare și extindere, ceea ce afectează și terminalul vechi. Toate aceste disfuncționalități sunt independente de aeroport, datorate întârzierii finalizării proiectului de investiții. Conducerea R.A. Aeroportul Oradea face permanent presiuni asupra constructorului pentru a finaliza într-un timp cât mai scurt lucrările.”, se anunta intr-un comunicat de presa al Aeroportului Oradea.
Conform proiectului “Construire, extindere şi modernizare terminale de pasageri la Aeroportul Oradea” urma să se construiască o clădire cu suprafaţa de 2.925 mp, capabilă să găzduiască aproximativ 600 de pasageri în acelaşi timp. Contractul presupune şi amenajarea terminalului vechi care va prelua doar pasagerii care se vor îmbarca pentru cursele internaţionale. Constructorul va amenaja și o parcare nouă, cu o capacitate de 128 locuri pentru autoturisme, 3 locuri autocare, 6 locuri staţionare autobuze, 5 locuri parcare autoturisme persoane cu mobilitate redusă şi 14 locuri pentru taximetre. Suma la care s-a adjudecat lucrarea este 21.796.261 lei, valoarea estimată fiind de 22.251.020 lei. Teremenul de finalizare al lucrarilor era de 12 luni, ceea ce insemna ca pana cel tarziu la finalul anului 2018, treminalul II de la OMR trebuia sa fie finalizat.

Intre timp politistii de frontiera au anuntat aeroportul ca reduc si personalul din cadrul IGPF, ceea ce este si normal, avand in vedere ca Aeroportul International Oradea a devenit exclusiv National, cu exceptia curselor charter din sezonul de vara, care nu sunt meritul aeroportului, ci al touroperatorilor din turism
“Incepând cu data de 17.06.2019, conform măsurilor luate de conducerea IGPF, se va reduce semnificativ numărul personalului din cadrul Biroului IGPF Aeroport Oradea, ceea ce va duce, de asemenea, la îngreunarea procesării pasagerilor.“, mai scrie in comunicatul aeroportului.
In plus, conducerea aeroportului anunta ca a instalat containere provizorii, care asigura conditiile minime pentru pasageri: “Containerele montate provizoriu asigură condițiile minime necesare pentru pasageri și anume: sunt dotate cu aer condiționat, scaune, grupuri sanitare, cabine Poliția de Frontieră, loc pentru fumat etc.”
Una peste alta procesarea pasagerilor se face greoi, in mod asemanantor unui aeroport oarecare, nicidecum a unuia international si care nu justifica salariile imense din Consiliul de Administratie.
Potrivit surselor noastre, la ora actuala, nu exista nicio negociere serioasa, pentru vreun zbor extern, derulata de conducerea aeroportului sau alte entitati judetene, astfel incat, atata timp cat Aeroportul Oradea va continua sub tutela Consiliului Judetean Bihor, nu vom vedea curse externe de linie, nici macar low cost, iar cheltuielile sunt mai mari decat incasarile, aeroportul riscand falimentul.



