A fost modificat tariful serviciului de salubrizare în Municipiul Marghita
Stiri Bihor

A fost modificat tariful serviciului de salubrizare în Municipiul Marghita

Ieri, 9 martie, în Adunarea Generală a Asociaților A.D.I. Ecolect Group, a fost aprobată modificarea planului tarifar la serviciul de salubrizare pentru persoanele fizice din Municipiul Marghita.

Modificarea s-a facut ca urmare a unei solicitări făcute de către unitatea administrativ-teritorială.

Astfel, tariful serviciului de salubrizare va fi exprimat prin lei/persoană/lună, față de lei/gospodărie/lună, cum era până în prezent.

Tarifele noi au fost recalculate conform cerinței Municipiului Marghita, care a efectuat în ultimele luni un recensământ al persoanelor și gospodăriilor din localitate.

Analizând tarifele ofertate pentru utilizatorii casnici din mediul urban, comparativ cu cele existente, tarifele noi sunt mai acceptabile din punct de vedere socio-economic pentru gospodăriile alcătuite din 1-3 persoane.

Case individuale

Tariful existent (cu TVA)

 

Tariful nou (cu TVA)

Nr. de persoane în gospodărie

Tariful de bază

Tariful variabil estimat (nr, de ridicări rezidual și bio)

Total preț

 

Nr. de persoane în gospodărie

Tariful de bază

Tariful variabil estimat (nr, de ridicări rezidual și bio)

Total preț

1

24,41

6,31

30,71

 

1

11,46

6,31

17,77

2

24,41

8,91

33,32

 

2

22,92

8,91

31,83

3

24,41

16,31

40,72

 

3

34,38

16,31

50,69

4

24,41

18,92

43,33

 

4

45,84

18,92

64,76

5

24,41

26,32

50,73

 

5

57,30

26,32

83,62

6

24,41

31,54

55,94

 

6

68,76

31,54

100,29

 

Apartamente în blocuri

Tariful existent (cu TVA)

 

Tariful nou (cu TVA)

Nr. de persoane în gospodărie

Tariful de bază

Tariful variabil estimat (nr, de ridicări rezidual și bio)

Total preț

 

Nr. de persoane în gospodărie

Tariful de bază

Tariful variabil estimat (nr, de ridicări rezidual și bio)

Total preț

1

24,41

5,36

29,76

 

1

11,46

5,36

16,82

2

24,41

5,76

30,16

 

2

22,92

5,76

28,67

3

24,41

15,67

40,08

 

3

34,38

15,67

50,05

4

24,41

16,07

40,48

 

4

45,84

16,07

61,91

5

24,41

25,99

50,39

 

5

57,30

25,99

83,28

6

24,41

26,78

51,19

 

6

68,76

26,78

95,54

 

Fiecare primărie are libertatea de a propune un plan tarifar, atât timp cât este legal și conform cu contractul semnat cu operatorul de salubrizare. Recomandarea pe care noi o facem este aceea de a se găsi soluții pentru familiile care vor suporta costuri mai mari, de la patru persoane în sus. Decizia de a acorda subvenții pentru serviciul de salubrizare aparține autorității locale”, a declarat Mircea Mălan, președintele A.D.I. Ecolect.

Noi lucrăm de patru luni la acest recensământ și am identificat numărul persoanelor și al gospodăriilor din municipiu. Din 3.000 de gospodării, în 1.050 locuiește o singură persoană, în 900 – 2 persoane, iar 600 dintre acestea sunt nelocuite”, a precizat Marcel Sas, primarul Municipiului Marghita.

Modificarea planului tarifar pentru serviciul de salubrizare în municipiul Marghita intră în vigoare din luna aprilie.