Viceprimarul Florin Birta a susținut azi, 17 octombrie 2018, o conferință de presă în teren, în care prezentat stadiul lucrărilor la drumul de legătură între strada Suișului și Calea Bihorului.
„Acest drum va face legătura dintre sensul giratoriu de la Real Episcopia și actualul drum expres. El se va lega de la serpentine, de la drumul care duce înspre Paleu. Se va uni aici cu sensul giratoriu de la Real Episcopia, care va trebui translatat, va trebui pus în axul drumului european. Drumul are o lungime de aproximativ 2,7 km, iar aici, în zona în care stăm, este o zonă de început de viaduct care va trece peste această zonă, numită Valea Frumoasă. Acest viaduct va avea aproximativ 250 de metri,” a explicat viceprimarul Florin Birta, aflat in teren cu jurnalistii.
Drumul de legătură între strada Suișului și Calea Bihorului va asigura continuitatea între drumul rapid recent realizat şi DN19, în acest fel realizându-se un inel de legătură în partea de nord-est a municipiului.
„Până acum s-a decopertat stratul vegetal pe o zonă importantă din acest drum, atât aici, cât și în partea de sus, s-a executat acest început al viaductului, s-a executat un podeț aproape de sensul giratoriu, urmând să se lucreze în continuare la podul care va trece peste Crișul Mic. Se va continua lucrarea de defrișare a vegetației din zona respectivă pentru a se putea lucra la fundația efectivă a drumului”, a spus viceprimarul.
Drumul va avea două benzi de circulație de câte 3,5 metri, trotuar și pistă pentru biciclete. Viaductul va avea 8 piloni, cea mai mare înălțime fiind de 10,50 metri.
Construcția podului este realizată de asocierea de firme SC Drumuri Orășenești SA (lider) – SC MBS Group SRL – SC Abed Nego COM SRL.
Prețul contractului este de 23.157.371,19 lei fără TVA, durata de execuţie fiind de 13 luni. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în data de 03.07.2018, termenul estimat de finalizare fiind 03.08.2019.
Ne găsiți și pe Google News