“Un milion de stele” pentru o societate solidară şi o lume dreaptă, de luptă împotriva sărăciei
Diverse

“Un milion de stele” pentru o societate solidară şi o lume dreaptă, de luptă împotriva sărăciei

Evenimentul are loc în fiecare an iar anul acesta l-am organizat pentru a cincea oară la Oradea și a doua oară la Beiuș. Activitatea a făcut parte din proiectul „Ziua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei”, cofinanțat de către Consiliul Județean prin Direcția de Dezvoltare și Implementare Proiecte Bihor, anunta cele doua asociatii Caritas, din Oradea

Un milion de stele s-a desfășurat în Piața Unirii din Oradea, în 17 octombrie 2017, și a început cu aprinderea lumânărilor, urmat de un ceremonial de sfințire a lor, cuvântul episcopilor și cuvântul autorităților prezente urmate de un moment artistic. Seara s-a încheiat cu binecuvântarea episcopilor și invitarea participanţilor să ia cu ei acasă lumânările aprinse ca semn de solidaritate cu cei săraci, bolnavi şi marginalizaţi.

Scopul acestui eveniment a fost de a oferi semne vizibile pentru o societate solidară şi o lume dreaptă, de luptă împotriva sărăciei şi a excluziunii sociale şi constă în iluminarea locurilor şi clădirilor reprezentative din cât mai multe oraşe şi comunităţi cu ajutorul lumânărilor exterioare şi prin chemarea la solidaritate cu cei săraci, bolnavi sau marginalizaţi.

Totodată se dorește încurajarea cetățenilor de a se implica în crearea unei schimbări reale prin voluntariat, prin donații de haine și alimente, prin donații în bani precum și prin alegerea unor produse și servicii oferite de structurile de economie socială: CEO CONSTRUCT, CEO STORE și ARDOR D-LUX.

PSS Virgil Bercea: suntem aici, în această seară pentru a aprinde o lumânare pentru cei care au mai puțin decât mine și decât dumneavoastră, pentru cei care trăiesc în condiții mizere fără nici o apartenență confesională sau națională, ei nu sunt nici români, nici maghiari, nici romano catolici, nici greco-catolici, nici ortodocși, ei sunt săraci. Știm să ne apropiem de acești oameni cu suflet curat precum lumina unei lumânări? Reușim cu adevărat să-i înțelegem? Și să le aducem un moment de pace și de bucurie în sufletul lor?

PSS László Böcskei: Oare este suficient ce facem noi aici? Lumina acestor lumânări nu este suficientă. Este doar un gest. Dar un gest care să ne lumineze mai mult și să nu trecem cu prea mare ușurință peste aceste realități care nu sunt simbolice. Aceste lumânări mai au și un alt mesaj, un mesaj mai personal, pentru că cei care sunt investiți cu autoritate publică să o folosească spre binele oamenilor, un mesaj pentru noi care ne spunem creștini să nu ne rezumăm doar la cuvinte frumoase, ci să trecem la fapte și un mesaj către toți indiferent de apartenență etnică sau religioasă ca împreună să muncim la făurirea unei lumi unde toți să se simtă în siguranță așa cum cere demnitatea omului.

Sandor Pasztor, președintele Consiliului Județean Bihor: cred că cel mai important lucru al acestui eveniment este de a atrage atenția asupra sărăciei și sunt mulțumit că Consiliul Județean Bihor a putut fi parte la organizarea acestui eveniment.

Arina Moș, director general Administrația Social Comunitară Oradea: doresc să mulțumesc atât în numele ASCO cât și a primarului domnul Ilie Bolojan, celor două ONG-uri serioase, Caritas Eparhial și Caritas Catolica cu care avem de ani de zile parteneriate loiale și solide. Nu vom putea eradica sărăcia dar ne putem propunem să o facem și ne putem propune ca atunci când vedem un om sărman , un om sărac să nu trecem pe lângă ei sau el indiferenți. Toți dacă ne dăm mâna și puțin de la fiecare dintre noi putem ajuta, putem salva vieți, putem fi aproape și, noi înșine putem fi cu sufletul împăcat că am putut face tot ce puteam face pentru semenul nostru.

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

loading...