Un batranel de 90 de ani din Sacuieni a fost gasit mort, dupa ce a ars in propria casa
Stiri Bihor

Un batranel de 90 de ani din Sacuieni a fost gasit mort, dupa ce a ars in propria casa

Luni, 22 ianuarie a.c., la ora 14.23, o apelantă a numărului unic 112 sesiza Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor cu privire la producerea unui incendiu la o locuință din Săcueni, precizând totodată faptul că a stins incendiul, care se manifesta la un aragaz și un scaun și că proprietarul casei, pe care l-a găsit căzut în bucătărie, era, cel mai probabil, decedat.

Pentru gestionarea evenimentului, la adresa indicată au fost mobilizate de urgență, două echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Săcueni, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și cu ambulanța SMURD a subunității.

Din nefericire, pentru proprietarul casei, care prezenta arsuri de gradul III, pe aproximativ 70% din suprafața corpului, nu s-a mai putut face nimic, acesta fiind declarat decedat.

Echipajul de stingere a procedat la înlăturarea efectelor negative ale evenimentului și stabilirea cauzei probabile de producere a acestuia.

În urma incendiului, generat, cel mai probabil, de utilizarea focului deschis în spații închise fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor, au ars un aragaz și un scaun.

Citeste si:  România și Ungaria testează energia geotermală a apelor subterane pentru încălzirea clădirilor publice

Foto: arhiva

Ne găsiți și pe Google News