Avanseaza lucrarile la parcarea supraetajata si nou ambulatoriu de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor
Stiri Oradea

Avanseaza lucrarile la parcarea supraetajata si nou ambulatoriu de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor

Avansează lucrările la noua parcarea supraetajată de pe str. Gheorghe Doja, care va deservi atât Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, cât și la noul ambulatoriu, aflat și el în construcție.

În timp ce, în prezent, lucrările la ambulatoriu sunt realizate în proporție de 16%, la parcare stadiul acestor lucrări este la 12%.

La clădirea ambulatoriului, piloții energetici au fost executați în totalitate, iar în momentul de față se lucrează la armarea radierului.

De asemenea, la viitoarea parcare toți piloții au fost finalizați în decembrie 2023. Momentan se lucrează la grinzile de coronament, iar săptămâna viitoare se va face ancorarea piloților cu foraje permanente, executate cu o sapă de foraj având diametrul capului de forare de 175 mm. Lungimea totală a ancorei este de 1500 m și va a sigura o mai bună stabilitate și va consolida versantul.

Practic, pe lângă piloți se fac și lucrări de ancorare, stabilitate, astfel încât în viitor să nu existe riscul unor alunecări de teren.

„Ambele lucrări au termen de finalizare anul viitor, însă am avut discuții cu constructorul astfel încât până la finalul anului să finalizăm aceste lucrări și să le putem da în folosință. Este foarte importantă pentru noi realizarea acestor investiții, deoarece prin construcția parcării se va rezolva problema locurilor de parcare pentru aparținătorii celor internați în Spitalul Județean, iar în ceea ce privește ambulatoriul, toate cabinetele medicale din vechiul ambulatoriu vor fi mutate în cel nou, iar actuala clădire va fi transformată în locuințe pentru medicii rezidenți care activează în Spitalul Județean, cu scopul de a le oferi condiții în plus pentru a rămâne în sistemul medical orădean”, a  precizat primarul Florin Birta.

Parcare supraetajată cu 516 de locuri

Parcarea supraetajată va avea 516 de locuri și va fi amplasată în aliniamentul străzii Gheorghe Doja, spre vest de spital, la intersecția cu strada Salvării, ea urmând să fie conectată printr-o pasarelă de clădirea noului ambulatoriu.

Regimul de înălțime a parcării este de 5 niveluri (S+P+2E+Terasă).  Aceasta va asigura 21 de locuri destinate persoanelor cu dizabilități și mai multe stații de încărcare pentru autovehicule electrice.

Parcarea supraetajată este realizată de asocierea formată din DRUM ASFALT SRL – lider de asociere și GRUP CONSTRUCTII EST – asociat, valoarea contractului fiind de 45.854.744,67 lei (fără TVA). Investiția este finanțată din bugetul local.

Ambulatoriu modern, cu o zonă de policlinică

Noul ambulatoriu se construiește pe str. Gheorghe Doja nr. 65. Obiectivul este finanțat din fonduri europene și din bugetul propriu al municipalității, clădirea urmând să fie legată de spital printr-un pasaj.

Suprafața construită a ambulatoriului va fi de 5.491 mp, iar suprafața desfășurată de 30.290 mp. Proiectul presupune și dotarea cu aparatură și mobilier medical, precum și cu mobilier non-medical necesar desfășurării activității ambulatoriului.

Conform proiectului, la nivelul demisolului se propune extinderea zonei de acces principal în spital, care să deservească zona de ambulatoriu cu o zonă de foaier, cu birouri pentru internări/externări.

De asemenea, se va amenaja o zonă de vestiare pentru pacienți și cadre medicale, cabinete de consultații și o zonă de acces separat, direct din exterior, pe latura vestică, pentru cabinetele de boli infecțioase și pneumologie. La nivelul parterului se propune amenajarea unei zone de policlinică-ambulatoriu, cu o legătură cu corpul B existent.

La nivelul etajului 1 se propune amenajarea unei zone de policlinică-ambulatoriu, organizată similar cu nivelul parterului. Legătura cu restul spitalului se va realiza prin intermediul a trei lifturi și o casă a scării. La nivelul etajului 2 va funcționa zona administrativă.

Proiectul prevede o secție nouă ATI la etajul 3, iar legătura cu restul spitalului se va realiza exclusiv prin pasarela propusă, care face legătură atât cu corpul B, cât și cu corpul A existent.

Investiția este realizată de asocierea formată din PRECON TRANSILVANIA SRL – lider de asociere și LEMACONS SRL – asociat 1, TERMOLINE SRL – asociat 2, ROMGER GENERAL TRADE & CONSULTING – asociat 3, avându-i ca subcontractanți pe AL.SE.RO. IMPEX SRL și pe MEDICAL GAZPLUS SRL, valoarea lucrărilor se ridică la 63.878.914,14 lei.

În ceea ce privește sursele de finanțare a celor două obiective, parcarea supraetajată se realizează din bugetul local, iar ambulatoriul din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional, plus cofinanțare de la Primăria Oradea.

Ne găsiți și pe Google News