Un barbat a murit in urma unui incendiu petrecut azi pe str. Republicii din Oradea
Stiri Oradea

Un barbat a murit in urma unui incendiu petrecut azi pe str. Republicii din Oradea

În data de 19 februarie a.c., în jurul orei 11.30, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor a fost sesizat prin Sistemul Unic 112, cu privire la producerea unui incendiu la o locuinţă situată pe strada Republicii din municipiul Oradea.          

Pentru gestionarea evenimentului, la adresa indicată au fost mobilizate trei echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentului 2 Oradea, dintre care două de stingere și unul de prim ajutor calificat și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.

Ajunși la locul intervenției, pompierii militari au acționat concomitent pentru căutarea și salvarea eventualelor victime din locuința inundată cu fum și pentru stingerea focarelor. Forțele de intervenție l – au găsit pe proprietar  în debaraua casei, în stare de inconștiență. Victima a fost evacuată și predată echipajelor medicale prezente la fața locului, care au efectuat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, fără rezultat, medicul declarând decesul bărbatului în vârstă de 79 de ani.

Incendiul a fost localizat și lichidat în mai puțin de 10 minute, daunele materiale fiind limitate la circa 10 metri liniari conductor electric, un corp de mobilier, un televizor și materiale textile.

Cercetările efectuate la fața locului au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, efectul termic al curentului electric, produs de un televizor lăsat sub tensiune.

Foto: arhiva

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.