Trupul unui minor inecat intr-un lac, scos de scafandrii pompieri bihoreni de la 2,5 m adancime
National

Trupul unui minor inecat intr-un lac, scos de scafandrii pompieri bihoreni de la 2,5 m adancime

În cursul nopții de luni spre marți, 13 august a.c. echipajul de scafandri din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Oradea al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor a fost solicitat să intervină în sprijinul echipajelor de pompieri militari sălăjeni care desfășurau la balta unei balastiere din apropierea localității Sânmihaiu Almașului, o misiune de căutare/salvare a unui minor care, potrivit martorilor, a dispărut sub apă și nu a mai fost văzut ieșind la suprafață.

Operațiunea de căutare, desfășurată inițial de pompierii sălăjeni, care au acționat cu o barcă cu sonar și o barcă pneumatică, a fost continuată de scafandrii bihoreni, care, sprijiniți la locul intervenției de colegii sălăjeni, au cercetat amănunțit fundul bălții pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați, timp de circa patru ore, în condiții dificile cauzate de lipsa totală a vizibilității subacvatice (albie nămoloasă, misiune desfășurată pe timp de noapte).

Trupul neînsuflețit al băiatului, în vârstă de 16 ani, a fost găsit la o adâncime de circa 2.50 metri, în jurul orei 02.00.

loading...