Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria din Oradea a fost distinsă cu Premiul pentru Creație Păpuși la Festivalul Internațional de Animație „Sub Bagheta lui Merlin”, desfășurat la Timișoara. Distincția a fost oferită pentru spectacolul „Șoricelul Frederick – Știu cine sunt”, adaptare după cartea „Frederick” de Leo Lionni, în regia Anei Crăciun Lambru.
Premiu pentru originalitate și expresivitate vizuală
Ediția din 2025 a Festivalului Internațional de Animație „Sub Bagheta lui Merlin” a avut loc între 28 septembrie și 5 octombrie, marcând un deceniu de la prima ediție a evenimentului organizat de Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” din Timișoara.
Festivalul a reunit teatre și trupe de animație din numeroase orașe ale României – Timișoara, Oradea, Brăila, Galați, Brașov, Alba Iulia, București, Craiova și Petroșani – precum și invitați internaționali din Republica Moldova, Ungaria, Israel, Spania și Polonia.
Juriu internațional și zece premii pentru excelență
Competiția de anul acesta a fost evaluată de un juriu de specialitate format din Maria Cuța Gornic, actor păpușar și regizor, Jelena Stojanović Patrnogić, director al Teatrului pentru Copii și Tineret Kragujevac (Serbia) și al Festivalului Internațional al Teatrului de Păpuși „Zlatna Iskra”, și Claudiu Groza, teatrolog și curator teatral, care a fost și președintele juriului.
Juriul a acordat zece premii, recompensând cele mai reușite producții în domenii precum regia, interpretarea, designul vizual, muzica și mânuirea păpușilor.
Trupa Arcadia, aplaudată la scenă deschisă
Trupa Arcadia a deschis competiția cu spectacolul „Șoricelul Frederick – Știu cine sunt”, care a impresionat prin sensibilitatea artistică și prin inventivitatea scenografică. Premiul pentru Creație Păpuși a fost oferit artiștilor Răzvan Chendrean și Ana Crăciun Lambru, fiind unul dintre cele trei trofee oferite trupelor din România la această ediție.
Reprezentanții Teatrului Regina Maria au transmis un mesaj de recunoștință și bucurie: „Felicitări echipei! Mulțumim organizatorilor pentru invitație și juriului pentru recunoaștere. Trupa Arcadia pornește acum înspre alte aventuri: spectacole, noi proiecte, festivaluri. Ne vedem la teatru!”




2 comentarii