Țiplea cere explicații ministrului Agriculturii privind întârzierea reorganizării ministerului
Dumitru Tiplea

Țiplea cere explicații ministrului Agriculturii privind întârzierea reorganizării ministerului

Advertisement

Deputatul liberal de Bihor, Dumitru Țiplea, a adresat o întrebare oficială ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuț Barbu, solicitând explicații legate de stadiul real al măsurilor de reorganizare a instituției și a structurilor aflate în subordinea acesteia.

Reorganizarea Ministerului Agriculturii, blocată de derogări legislative

Țiplea atrage atenția că, deși planul de reorganizare al Ministerului Agriculturii a fost elaborat încă din anul 2023, în baza Legii nr. 296/2023 privind măsuri fiscal-bugetare, doar o parte nesemnificativă a acestuia a fost pusă în aplicare.

„Este de apreciat faptul că Ministerul Agriculturii a inițiat încă din 2023 un plan de măsuri pentru creșterea performanței instituționale, însă punerea sa în aplicare a fost tergiversată printr-o serie de derogări succesive”, subliniază deputatul bihorean.

Acesta amintește că prin OUG nr. 85/2024 și Legea nr. 314/2024, adoptate ulterior, au fost introduse numeroase excepții de la prevederile inițiale ale Legii nr. 296/2023, fapt care a condus la blocarea reformei instituționale.

Deputatul bihorean cere termene clare și transparență

În condițiile în care Legea nr. 314/2024 stabilește ca până la 31 decembrie 2025 să fie supuse spre aprobare actele normative de reorganizare ale ministerului și ale instituțiilor publice din subordine, Dumitru Țiplea solicită ministrului Barbu următoarele clarificări:

  • motivele pentru care implementarea măsurilor de reorganizare a fost amânată;

  • stadiul actual al elaborării actelor normative;

  • planul complet de reorganizare și calendarul de implementare.

„Vă rog să-mi puneți la dispoziție planul de măsuri de reorganizare pe care intenționați să îl promovați și calendarul de implementare”, transmite parlamentarul liberal, care reamintește că ministrul Agriculturii și-a asumat public, în cadrul audierilor din Parlament, un termen de 30 de zile pentru aplicarea reformei.

Deputatul PNL Bihor a solicitat ca răspunsul oficial la această întrebare să fie transmis în scris.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *