Totul despre „Managementul educațional”, plus „Pedagogie și elemente de psihologie”, două cărți scrise de prof.univ.dr. Florica Orțan de la Universitatea din Oradea
Stiri Oradea

Totul despre „Managementul educațional”, plus „Pedagogie și elemente de psihologie”, două cărți scrise de prof.univ.dr. Florica Orțan de la Universitatea din Oradea

noriel.ro

Directorul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic al Universității din Oradea, prof.univ.dr. Florica Orțan, a adăugat recent încă două volume colecției de lucrări științifice care îi poartă numele.

Girat de Editura „Trei”, parte a colecției „Educație și formare”, volumul „Management educațional”, este aproape un curs practic, o carte de care are nevoie orice dascăl, indiferent că e începător sau nu, director de școală ori conducătorul unei structuri din învățământul universitar. „Lucrarea vine în întâmpinarea unor nevoi reale ale școlii românești, aduce un plus valoric de ordin teoretic și aplicații în fortificarea managementului educațional”, spune prof.univ.dr.emerit Dan Potolea, de la Universitatea din București. Cartea propune o serie de teme, pe cât de actuale, pe atât de provocatoare, cum ar fi: Stilul, personalitatea și responsabilitatea managerului școlar, Decizia – element central al managementului, Managementul conflictului și organizarea, Managementul informației – cu un excepțional capitol despre barierele ce stau în calea comunicării profesionale, Managementul stresului, Managementul cercetării științifice universitare etc. Acestora li se adaugă o foarte utilă colecție de documente manageriale.

Cel de al doilea volum, „Pedagogie și elemente de psihologie”, se află la cea de a IV-a ediție, a fost publicat la Editura „Institutul European” și este o lucrare colectivă, coordonată de prof.univ.dr. Florica Orțan. Și ceilalți autori sunt cadre didactice ale Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic al Universității din Oradea: prof.univ.dr. Valentin Cosmin Blândul, conf.univ.dr. Adela Bradea, prof.univ.dr. Mariana Marinescu, lect.univ.dr. Julien – Ferencz Kiss, lect.univ.dr. Laurențiu Dragoș Florin Mândrea, lect.univ.dr. Claudia Florina Pop și lect.univ.dr. Renata Marinela Pop. Aceștia abordează, mai ales pentru specialiști și publicul avizat, subiecte interesante precum: Provocările lumii contemporane în educație, Elemente de bază în evaluarea progresului școlar în învățământul preuniversitar, Educația Permanentă, Autoeducația etc.

Apreciind calitatea volumului, valențele teoretice și metodologice, încadrarea integrală în standardele ARACIS, recomandăm acest volum în primul rând cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, specialiștilor în științele educației, tuturor celor interesați de problematica actuală a științelor educației”, scrie rectorul Universității din Oradea, prof.univ. dr.habil. Constantin Bungău, în cuvântul introductiv al lucrării.

decathlon.ro