Teatrul Regina Maria din Oradea se alatura campaniei UNITER “Artisti pentru artisti”
Evenimente

Teatrul Regina Maria din Oradea se alatura campaniei UNITER “Artisti pentru artisti”

În primele zile ale primăverii declarăm deschisă cea de-a 16-a ediţie a programului UNITER Campania Naţională „Artiştii pentru artişti”, realizată în parteneriat cu instituţiile de teatru din Bucureşti şi din ţară. Împreună, venim în sprijinul oamenilor de teatru care au nevoie de ajutor, prin spectacole oferite în numele cauzei artiştilor noştri pentru care scena rămâne o frumoasă amintire. Credem că această unitate a breslei – care se întâmplă de 16 ediţii încoace prin acest program – este un semn că prin TEATRU putem schimba vieţi.

Se anunţă o lună martie plină de spectacole şi vă invităm cu inima deschisă să veniţi la teatru! Ştim cu toţii că fiecare bilet cumpărat înseamnă nu doar un semn de reverenţă pentru munca actorilor, ci şi un ajutor concret.

În urma apelului nostru, 10 teatre din Bucureşti şi 18 teatre din ţară au programat deja pe tot parcursul lunii martie, şi nu numai, spectacole de teatru ale căror încasări vor alimenta Fondul de Solidaritate Teatrală, fond special constituit pentru întrajutorarea artiştilor cu probleme de sănătate şi existenţă.

Iată spectacolele care se joacă anul acesta sub semnul „Artiştii pentru artişti”. (informaţii despre achiziţia de bilete aflaţi de pe site-urile teatrelor).

sustine Campania Artistii pentru Artisti

Bucureşti:

  • 12 martie: Trei gemeni veneţieni  de Antonio Collalto, regia Nona Ciobanu, Teatrul Mic Bucureşti
  • 14 martie: O poveste a porcului, după o poveste de Ion Creangă, scenariul şi regia Mircea Cornişteanu, Teatrul „Ion Creangă” Bucureşti. Spectacolul se joacă la Teatrul Excelsior
  • 17 martie: Micul prinţ de Antoine de Saint-Exupéry, regia Alexandru Dabija, Teatrul de Comedie Bucureşti
  • 19 martie:  Mă tot duc, cu Oana Pellea şi Mihai Gruia Sandu, Teatrul Metropolis Bucureşti
  • 19 martie: Mult zgomot pentru nimic de William Shakespeare, regia Diana Lupescu, Teatrul „Nottara” Bucureşti
  • 19 martie: Titanic vals de Tudor Muşatescu, regia Alexandru Dabija, Teatrul Odeon Bucureşti
  • 21 martie: Punguţa cu doi bani, după Ion Creangă, scenariu, regie şi teme muzicale Decebal Marin, Teatrul de animaţie Ţăndărică Bucureşti
  • 25 martie: Fazanul de Georges Feydeau, regia Alexandru Mâzgăreanu, Teatrul „Nottara” Bucureşti
  • 26 martie: Nastasia, un spectacol de Mihai Mălaimare, Teatrul Masca Bucureşti
  • 26 martie: Vania şi Sonia şi Maşa şi Spike de Christopher Durang, regia Horia Suru, Teatrul Mic Bucureşti
  • 27 martie: Angajare de clovn de Matei Vişniec, regia Ion Caramitru, Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti
  • 29 martie: Degeţica, după Hans Christian Andersen, adaptarea şi regia Aurel Mitran, Teatrul Excelsior Bucureşti 

Ţară:

  • 28 februarie: Ursul păcălit de vulpe, dramatizare de Delia Gavliţchi după Ion Creangă, regia Mariana Ivaşcu, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Merlin” Timişoara
  • 8 martie: Onorabila adunare, regia Lendvai Zoltán Teatrul Municipal „Csíki Játékszín” Miercurea-Ciuc
  • 11 martie: Bocitoarele vesele după William Shakespeare, dramatizarea şi regia artistică Alexandru Vasilache, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoşani
  • 15 martie: Steaua fără nume, de Mihail Sebastian regia Erwin Şimşensohn, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu”
  • 15 martie: Baraca de Aiat Fayez, regia şi scenografia Tudor Lucanu, Teatrul „Regina Maria”, Oradea

  • 16 martie: Hangiţa după Carlo Goldoni, regia colectivă, Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu
  • 18 martie: Omul care a văzut moartea de Victor Eftimiu, versiune scenică Andreea Vulpe, regia Cristi Juncu, Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti
  • 19 martie: Viaţa nu te întreabă niciodată nimic. One Woman Show cu Wanessa Radu, regia Anca Cismaru, Teatrul „Maria Filotti” Brăila
  • 22 martie: Leul RA, un musical de Marius Popa şi Cezar Ghioca, Teatrul „Andrei Mureşanu” Sfântu Gheorghe
  • 24 martie: Pelicanul de August Strindberg, regia Cătălin Vasiliu, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi
  • 24 martie: Deşteptarea primăverii de Frank Wedekind, regia Charles Muller, Teatrul German de Stat Timişoara
  • 25 martie: Un stejar de Tim Crouch, regia Bobi Pricop, Teatrul Tineretului Piatra Neamţ
  • 25 martie: UBU REGE de Alfred Jarry, regia şi scenografia Tudor Lucanu, Teatrul „Anton Pann” Râmnicu-Vâlcea
  • 25 martie: În lumea lui Caragiale, scenariul Călin Ciobotari, după „Momente şi schiţe” de I.L.Caragiale”, regia Antonella Cornici, Teatrul „Aureliu Manea” Turda
  • 26 martie: Nora de Henrik Ibsen, regia Dumitru Lazăr Fulga, Teatrul Municipal „Bacovia” Bacău
  • 27 martie: Vulpoiul, regia Florin Zamfirescu, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
  • 30 martie: Tigrul din oraşul nostru de Gianina Cărbunariu, regia Bobi Pricop, Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava
  • 30 martie: PASĂREA RETRO se loveşte de bloc şi cade pe asfaltul fierbinte, regia Radu Afrim, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Tompa Miklós”

Alătură-te Campaniei, cumpără bilete, bucură-te de teatru şi fă o faptă bună!

Sumele strânse din vânzarea de bilete, donaţii şi sponsorizări se pot vira în contul RO40RZBR0000060007801286 deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei,

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

loading...