Targul produselor Bihorene. Începând din această sâmbătă, 15 iulie, în Piața Unirii din Municipiul Oradea va avea loc „Târgul Produselor Bihorene”. Piața volantă își propune să aducă împreună micii producători locali din Bihor.
Targul produselor Bihorene. Piața va cuprinde o gamă variată de produse de calitate din întregul județ: legume din Borș și Biharia, fructe din Diosig, Săcuieni, Roșia și din dealurile Oradiei, produse din carne din Beiuș, brânzeturi din Cubulcut, miere din Șișterea, Diosig și zona Podgoria, turtă dulce din Valea lui Mihai, siropuri și gemuri din Beiuș și Oșorhei, produse de lavandă din Calea Mare și Miheleu și flori din Satu Nou și Borș.
Citeste si: Targul producatorilor locali in fiecare sambata in Piata Unirii din Oradea
Târgul de produse locale se desfășoară în cadrul unui parteneriat încheiat între Consiliul Județean Bihor, Asociația Agricultorilor din Valea Ierului, Primăria Municipiului Oradea, Asociația Pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune (APTOR) și Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Bihor (ADD). Municipiul Marghita și Municipiul Beiuș s-au alăturat proiectului, urmând să găzduiască astfel de târguri.
Se dorește susținerea producătorilor locali, toate activitățile desfășurându-se sub denumirea „Produs în Bihor”, astfel de târguri urmând să aibă loc și în municipiile partenere.
Consiliul Județean Bihor va achiziționa, prin Agenția de Dezvoltare Durabilă, 50 de standuri unde vor fi expuse pentru vânzare produsele tradiționale locale.
Targul Produselor Bihorene, dedicat exclusiv micilor producători din Bihor, se va organiza în fiecare sâmbătă, între orele 8:00 – 13:00, cu excepția zilelor în care Piața Unirii va găzdui alte evenimente.
Producătorii autohtoni din Bihor își vor putea promova produsele în rulote tractabile moderne, adaptate cerințelor actuale de pe piață.
Micii producători care desfăşoară activităţi agricole şi comercializează produsele realizate din ferma, gospodăria, unitatea proprie, indiferent de forma juridică, respectiv care au actele valabile privind producția proprie, pot participa la eveniment contactând Asociația Agricultorilor din Valea Ierului, pe adresa de email: targbihor@gmail.com.
Ne găsiți și pe Google News